Miercuri 18 Decembrie

Schimbare majoră în obţinerea cazierului judiciar. Documentul se poate obține de astăzi gratuit, în format electronic


Cazierul judiciar va putea fi obţinut, începând de astăzi, şi online. Eliberarea documentului este gratuită.

Cazierul judiciar va putea fi eliberat online începând de astăzi, așa cum a anunțat recent ministrul Digitalizării, Sebastian Burduja.

Certificatul va putea fi descărcat de pe platforma Ghișeul.ro, același site unde taxele, impozitele, amenzile sau alte servicii se pot plăti online.

În primă fază, spun oficialii, online se vor putea descărca certificate doar pentru cei care nu au fapte penale. Românii care au înscrisuri în cazier vor mai avea de așteptat o vreme, scrie antena3.ro.

La ora actuală, însă din cauza protecției datelor cu caracter personal, cazierul judiciar mai poate fi cerut la angajare doar atunci când legislația prevede că acest lucru este obligatoriu, de exemplu, în cazul funcționarilor publici, consilierilor juridici, gestionarilor sau personalului cu atribuții de pază.

De asemenea, eliberarea cazierului este gratuită, se realizează pe loc, iar perioada de valabilitate este de 6 luni. Oficialii au mai anunțat că eliberarea online a cazierului judiciar va scuti peste 1,5 milioane de români de drumuri la secțiile locale de poliție.

Comentarii Facebook