Miercuri 25 Decembrie

Scrisoare deschisă legată de calitatea lucrărilor care se fac în Cluj-Napoca: ”Un alt punct de vedere asupra șantierului Kogălniceanu și străzile adiacente


Un locuitor al zonei Kogălniceanu, care este în șantier și a stârnit foarte multe discuții, pe fondul ”betonării” exagerate și a calității lucrărilor, a redactat o scrisoare publică în care trage semnale de alarmă. 

”Sunt un cetățean al Clujului, care locuiesc pe o stradă, în vecinătatea șantierului “Kogălniceanu și străzile adiacente”. De 57 de ani, zilnic, vară/iarnă pe ploaie/soare/vânt/zăpadă, cel puțin o data pe zi, trec prin aceste locuri, deplasandu-mă fie spre centru, fie spre domiciliu. Ca urmare cunosc foarte bine zona, casele, pomii, gropile din trotuar etc…

Șantierul a debutat cu închiderea str. Kovacs Dezso, organizarea de șantier, lăsând o potecă (de max 1.5 m lățime) pe lângă clădirile din partea stângă a drumului (în direcția centru), care era plină de nisip, deoarece proprietarul Clubului 33 și-a ridicat piatra cubică de la intrarea în locație. Personalul șantierului, la rugămintea de a pune o bucată de scândură pentru a ușura deplasarea pietonilor a răspuns cu insolență, că nu este “treaba lor”. În sfârșit, după 1 an, s-a deschis șantierul și pe această porțiune de stradă, așa că deplasarea pietonilor se face printre utilaje, munți de nisip, pietriș etc, așa cum este peste tot în această zonă (str. M. Kogălniceanu, str. Bolyai, str. Universității, str. Iuliu Maniu…).

Având în vedere că discuțiile în mass-media și social media au fost purtate în jurul amplasării monumentului ”Școala ardeleană” sau a bustului lui E. Racoviță - fost rector al Universitatii “Babes-Bolyai”, nu doresc să adaug comentarii, deoarece a curs multă cerneală pe această temă. Totuși una ar fi: Pe banii cui se va reface soclul? Desfacerea lui știm că s-a făcut pe banii noștri, ai cetățenilor. Aceștia chiar dacă vin din fonduri europene, sunt ai noștri și puteau fi folosiți în alte scopuri utile cetățenilor. Mai ales că acesta a fost nu de mult timp (max. 5-8 ani) refăcut cu o piatra de foarte buna calitate. Totuși cine plătește? Pană la urmă primarul Boc va trebui să dea explicații pentru acest eșec, nu să arunce pisica în ograda comisiilor și comitetelor, care au dat tot felul de aprobării, din birouri, pentru că poate nu au fost niciodată la fața locului, pe aceste străzi….

Am însă alte întrebări legate de desfășurarea lucrărilor pe marele șantier:

1. Având în vedere că str. Kogălniceanu nu are lățime identică pe tot parcursul său, prin pietrele de pavaj s-a încercat trasarea unei linii de mijloc, care din păcate nu a ieșit prea dreaptă. Nu înțeleg, de ce unde este atât de mult loc, aceast ax al drumului trebuie să facă curbe? De ce unde clădirile sunt aliniate, trebuie să existe curbe în axul drumului? Ne încantă fotografiile panoramice făcute din drone, în care se văd diverse construcții/poduri/grădini aliniate perfect pe lungimi de kilometri, dar în acest caz, pe câteva sute de metri, constructorii noștri chiar nu sunt în stare să facă o linie dreaptă?

page.jpg

Axul drumului pe str. M. Kogălniceanu, cu curbe si cand trebuie si cand nu trebuie…., “cum iese” din mâna muncitorilor, căci sfoara și 2 țăruși nu s-a inventat încă…

2. Aceeași problemă a aliniamentelor o întâlnim și la pomii noi plantați. Unii dintre ei nu numai că sunt plantați în afara aliniamentului vechi, dar sunt atât de aproape de clădiri, încât dezvoltarea coroanei va fi impiedicată, sau, mai rău, un tânăr zglobiu va putea urca și accede pe geam în instituție. și alte exemple de aliniament de arbori se văd pe lângă monumentul Școlii ardelene…

page2.jpg

Lipsa de aliniament de arbori 

3. În ce privește pomii, deocamdată nefiind vegetația pornită, ca necunoscători, nu ne putem da seama ce soiuri au fost plantate. Primăria ne asigura ca vor fi plantați 250 de noi arbori. Este bine, dar nu oricum! De exemplu str. M. Kogălniceanu era căutată și frecventată de mult clujeni în perioada mai-iunie pentru mireasma florilor de tei. Era o plăcere și mulți cetățeni si amorezi abia așteptau perioada înfloririi teilor pentru a face lungi plimbări pe liniștita stradă. Acum nu știm ce va fi, arborii noi sunt printre cei vechi, definitiv? Sau vor fi tăiați toți teii? Oare teiul din imagine, înclinat si amărât va rămâne pe amplasament sau va fi schimbat și el cu altă specie mai dreaptă?

page1.jpg

Aliniament de arbori noi cu cei vechi…

4. Pe Facebook cineva a semnalat calitatea lucrarilor privind montarea pietrelor din pavaj. Și avea dreptate, multe deja crăpate, și încă nu s-a trecut peste ele… Nu pot să uit cum în presa vremii, un specialist ne explica, când s-au făcut lucrări pe str. G. Baritiu (acum vreo 10 ani), că piatra folosită este de foarte bună calitate, mai nu ne spunea că nu merităm să se monteze așa calitate de material pe trotuare Clujului. Acestui specialist (poate jurnaliștii ne amintesc numele lui!) îi transmit că ar trebui să se ducă într-o excursie la Roma (poate pe banii statului român!) și să viziteze neapărat Via Appia, să vadă cum se prezintă piatra din pavaj după mai bine de 2000 ani. Căci cea de pe str G. Barițiu este ca în figura alăturată… Un cetățean cu probleme articulare se poate ușor împiedica,… de calitatea acestor pietre, după nici 10 ani de la montarea lor. Cu mare probabilitate așa va arăta peste 10 ani și str. M. Kogălniceanu și adiacentele.

page4.jpg

Pavaj pe str. G. Barițiu, astăzi, la 10 ani după montare…

5. Avem curiozități legate de statuia lui “Sf. Gheorghe omorand balaurul”, poate ne trezim si cu aceasta dată jos de pe soclu. Și cum va fi cu amplasarea statuii Fecioarei Maria (poate tot fără soclu, ca deh este la modă!). Desi există fotografii de arhiva, unde se poatea vedea foarte bine ce si cum… Ne mai miră ca Universitatea “Babes-Bolyai”, beneficiara cea mai importantă a acestor lucruri mărețe, nu se implică deloc nici public și nici civic, dar asta poate pentru că spiritul academic, elitist și umanist nu a intrat încă în ADN-ul reprezentantilor acestuia… 

De asemenea, așteptăm cu interes reacția Primăriei, arhitectului, constructorului si altor cetățeni responsabili…

Un cetățean al Clujului 

Cluj-Napoca, 21.03.2023

image14.jpg


Comentarii Facebook