Duminica 22 Decembrie

Se cere demisia managerului Spitalului de Copii Cluj, după ce a refuzat propunerea lui Maticiuc de renovare GRATUITĂ a spitalului - OPINIE


Analistul clujean Mihai Curteanu, președintele Asociației Metro Urban Cluj, s-a declarat stupefiat de decizia managerului Spitalului de Copii Cluj, Cornel Aldea, de a refuza propunerea actorului Codin Maticiuc de a renova spitalul, prin fundația pe care o reprezintă. 

Zilele trecute am trăit o experiență cel puțin ciudată, o experiență care îmi răspunde la întrebarea, de ce merg lucrurile prost în țărișoara noastră?

Ei bine, actorul Codin Maticiuc până nu demult un playboy de Dorobanți, dar care s-a reconvertit într-un filantrop desăvârșit și care face o treabă extraordinară cu asociația pe care o păstorește reușind să finalizeze multe proiecte de întrajutorare, a încercat să se implice și în renovarea Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii din Cluj, spital care are mare nevoie de o renovare.

Până aici totul perfect, o poveste care ar fi putut avea un final fericit, final de care puteau beneficia micuții pacienți ai spitalului, copiii noștri, viitorul nostru.

Surpriza a venit însă din partea managerului Cornel Aldea care într-un puseu de orgoliu de mascul alfa a refuzat ajutorul invocând un motiv mai mult decât pueril, acela al reclamei pe care Maticiuc și-ar face-o cu acest proiect.

După câteva minute de care am avut nevoie sa mă dezmeticesc, am realizat că nu sunt spectator al unui film prost, nici într-un vis, ci într-o realitate unde orgoliul personal și interesele personale primează în detrimentul binelui comun.

Aș putea să supozez că domnul director are anumite interese personale, având în vedere modul brutal și lipsit de logică prin care a refuzat un ajutor atât de necesar pentru unitatea spitalicească pe care o păstorește. 

Drept urmare demisia ar fi trebuit să fie un act de onoare, dar ce pretenții poți avea de la cineva care refuză brutal un ajutor care ar fi putut să confere condiții mult mai bune de tratament pentru micuții aflați în suferință, ar fi fost un ajutor care ar fi contribuit la desăvârșirea actului medical.

Acestea fiind spuse cred ca factorii decizionali ar trebui de urgență să îl schimbe din funcție pe domnul director Cornel Aldea care astăzi prin modul de abordare și gafele pe care le face este un real pericol pentru buna funcționare a unității spitalicești pe care o păstorește.

Din nefericire în urma unor astfel de atitudini de vătaf suferim noi, în cazul de față suferă cei mici aflați în suferință. 

Cornel Aldea, DEMISIA!!!”, a comentat Mihai Curteanu.

Știri de Cluj a adresat unele întrebări conducerii Spitalului Clinic de Copii Cluj, dar nimeni nu a răspuns.

Actorul Codin Maticiuc, considerat de unii playboy de Dorobanți, a încercat să se implice în renovarea Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii din Cluj, dar a fost refuzat de drectorul Cornel Aldea, pentru că și-ar face reclamă.

Citește AICI tot ce a spus actorul. 

Comentarii Facebook