Duminica 22 Decembrie

Se lucrează de zor la proiectele din Florești. Primarul Pivariu: „Suntem în grafic cu toate lucrările”


Primarul comunei Florești, Bogdan Pivariu, a declarat  că o parte dintre proiectele de infrastructură urmează să fie finalizate în cel mai scurt timp. 

Suntem în grafic cu toate lucrările. Se desfășoară mai multe lucrări în comună. Pe strada Tudor Vladimirescu s-a finalizat introducerea noii conducte de apă potabilă care vine să dubleze ceea ce a existat până acum, o conductă veche, mult mai mică. Așteptăm finalizarea lucrărilor celor care se ocupă această lucrare de apă, adică refacerea străzii și modernizarea ei”, a precizat Pivariu la postul de radio local Ziua Live. 

Totodată, edilul a mai precizat că a grăbit lucrările pe strada Carpați, în dreptul blocurilor ANL, acolo unde ar trebui creată o parcare să poată fi folosită de cei care își aduc copiii la școală, grădiniță, creșă. De asemenea, se lucrează pe strada Narciselor și pe strada Mărginean. 

Avem multe lucrări de rețele edilitare, modernizare, iluminat public, creare de trotuare, etc. Se lucrează și pe strada Răzoare. Suntem în grafic acolo. Am făcut exproprieri pentru a putea moderniza zona. Nu vom mai avea acel sens unic. Autobuzul va putea să treacă în condiții de siguranță și fără să oprească traficul. Vom avea o alveolă pentru stația de autobuz. Suntem în procedură de exproprieri și pentru strada Porii”, a afirmat Bogdan Pivariu. 

Primarul comunei Florești a mai amintit că unele lucrări sunt tangente și se interpun cu lucrările de la metrou. 

Acesta este motivul pentru care au durat puțin mai mult exproprierile. Am avut modificări de efectuat în culoarul de expropriere tocmai pentru a nu ne suprapune cu exproprierile făcute de lucrările la metrou”, a conchis, la ZIUA LIVE, Bogdan Pivariu.

Comentarii Facebook