Vineri 27 Decembrie

Se opresc gazele pe două străzi din Cluj și în toată comuna Baciu




Compania E.ON Distribușie anunță că se va sista alimentare cu gaze naturale pe două străzi din municicpiul Cluj-napoca și pe toată raza comunei Baciu, după ce s-a finalizat o lucrare prin care a fost înlocuit un kilometru conducte şi branşamente de gaze naturale.

Astfel, pentru efectuarea lucrărilor de cuplare la sistemul de distribuţie, compania va sista alimentarea cu gaze naturale, sâmbătă, 17 octombrie, începând cu ora 9.00, pe străzile Calea Baciului şi Tudor Vladimirescu din municipiul Cluj Napoca, precum şi în localitatea Baciu (integral).

Reluarea serviciului de distribuţie a gazelor naturale se va efectua treptat, imediat după finalizarea acestor lucrări, cel mai probabil începând cu ora 18.00.

E.ON solicită consumatorilor să închidă toate focurile, iar după reluarea distribuţiei gazelor naturale să supravegheze modul de ardere a acestora timp de 30 minute.

În cazul în care simt miros specific de gaz, consumatorii sunt rugaţi să anunţe imediat dispeceratul de urgenţă la unul dintre numerele de telefon:

0800.800.928 (număr gratuit, apelabil din principalele reţele de telefonie fixă şi mobilă) sau 0265.200.928 (număr taxabil cu tarif local din reţeaua Romtelecom şi cu tariful operatorului din toate celelalte reţele de telefonie).

Comentarii Facebook