Se usuca iarba pe Cluj Arena? Sefii CJ Cluj spun ca nu sunt probleme VIDEO


Gazonul de pe stadionul municipal Cluj Arena se prezinta in conditii excelente, dar exista o zona la centrul terenului unde iarba a inceput sa se ingalbeneasca.

Expertii firmei care au montat gazonul sustin ca nu este niciun motiv de alarmare si ca terenul este irigat dupa un grafic complex pentru a se prinde in proportie de 100%.

Presedintele Consiliului Judetean (CJ) Cluj, Alin Tise, da asigurari ca nici dupa cele doua concerte, din 8 si 9 octombrie, gazonul nu va avea de suferit.

"Firma care se ocupa de organizarea concertelor garanteaza calitatea gazonului. Din punctul nostru de vedere ne vom asigura ca totul sa fie in regula, in sensul ca sistemul de protectie pe care il folosim la Cluj este acelasi pe care il foloseste orice stadion in momentul de fata. Evident exista si o clauza contractuala pe care am incheiat-o cu organizatorii. Stiti prea bine ca noi nu cheltuim niciun ban pentru aceste concerte. In cazul in care exista zone de gazon care vor fi deteriorate, acestea vor fi inlocuite pe cheltuiala celor care organizeaza concertul", a precizat Alin Tise.

Intrebat daca pe Cluj Arena nu exista riscul de a se poate repeta situatia scandaloasa de pe National Arena, Tise a declarat ca: "Eu spun ca nu se poate intampla. Garantia este a constructorilor. A fost testat gazonul. Este pus de aproape trei luni. Nu exista acest risc de a iesi gazonul. Problema la Bucuresti nu a fost neaparat gazonul, ci timpul foarte scurt in care a fost instalat si grosimea covorasului de iarba. La noi pot aparea alte probleme: exista tot timpul riscul sa apara tot felul de probleme. Noi il vom testa, in data de 1 se va juca pe el toata ziua de catre echipe de copii si juniori".

Stadionul va fi inaugurat in 1 octombrie si primul meci va fi cel intre U Cluj si Kuban Krasnodar, in 11 octombrie. In 8 si 9 octombrie vor concerta pe stadion Scorpions si Smokie.

Comentarii Facebook