Duminica 22 Decembrie

Se va introduce o nouă materie obligatorie, pentru liceenii care aleg să nu participe la orele de Religie


Noua materie se va numi „Perspective globale“. Toți liceenii, indiferent de profil sau specializare, cu excepția celor din învățământul teologic, vor fi nevoiți să o studieze, în cazul în care aleg să nu participe la orele de Religie. 

Alternativa „se adresează elevilor care nu participă la orele de Educație religioasă“, potrivit indicațiilor din documentul citat de Edupedu. 

Elevii ar urma să învețe, în cadrul acestei noi discipline, „tradițiile diverse de pe glob, elemente de cultură și civilizație pornind de la situația globală actuală“, după descrierea oferită de cei de la Ministerul Educației. 

Religia este singura disciplină, în afară de Limba și literatura Română și Matematică, care se studiază în toți anii de școală, indiferent de profil, specializare sau ciclu de învățământ. Recent, disciplina Religie a fost votată de parlamentarii din Comisia pentru învățământ a Camerei Deputaților drept disciplină opțională la Bacalaureatul organizat după noua lege a educației, aflată în stadiu de proiect, dezbătută în Legislativ. 

„Ora se organizează în paralel cu ora de religie – de aceea, nu schimbă totalul orelor din CDEOȘ și nici pe cel general“. CDEOȘ înseamnă Curriculum la Decizia Elevilor din Oferta Școlii și este un concept nou introdus de proiectul Legii învățământului preuniversitar, care înlocuiește vechiul Curriculum la Decizia Școlii (CDȘ), potrivit Antena 3.

Comentarii Facebook