Duminica 22 Decembrie

Seful SIPI Cluj pomenit in dosarul Uioreanu. Primea ”teme de casă” de la Răzvan Pop, omul lui Uioreanu - INTERCEPTĂRI

 

”Capul” șefului Serviciului secret al Ministerului de Interne, Gelu Oltean, a căzut ca urmare a scandalului Uioreanu. Premierul l-a eliberat din funcție.

 

Vasile Pogacean, omul de afaceri arestat in dosarul Uioreanu, este finul lui Gelu Oltean din prima casnicie cu Angela Rusu, cantareata de muzica populara. Pogăcea este cel care i-a dat lui Horea Uioreanu sute de mii de lei spagă pentru a primi banii pe lucrările efectuate. 

 

În interceptările din dosarul de corupție în care a fost arestat președintele Consiliului Județean Cluj se mai vorbește și de șeful Serviciului de Informații și Protecție Internă (SIPI) Cluj, secția județeană a DGIPI.

 

Din interceptările de la dosar rezultă că Uioreanu și șeful lui de cabinet, Răzvan Pop, îl foloseau pe şeful Serviciului de Informaţii a MAI, Structura Cluj, Cristian Constantin Ilea. Pop a discutat în 8 ianuarie 2014 cu directorul firmei Fany, Cristian Măhălean, și l-a anunțat că i-a dat o temă de casă şefului Serviciului de Informaţii a MAI, pe fondul tensiunilor sociale din comuna Baciu, unde oamenii erau la un pas de revoltă pentru că nu mai voiau ca Fany să opereze de la ei din comună și că ar prefera serviciile RATUC. 

 

Pop: Eu am chemat la mine un șef al unui serviciu de informații.

Măhălean: Mi-ai zis, mi-ai zis.

Pop Și i-am dat temă.

 

Într-o altă discuție, Pop a pomenit tot de șeful DGIPI Cluj, chiar după ce Răzvan Pop a fost audiat pentru că ar fi primit bani de la Fany

 

- 25 aprilie 2014, opra 11.12, discuţia a avut loc în sediul Consiliului Judeţean Cluj, fiind înregistrată ambiental.

 

Uioreanu: Am înţeles, dar motivul pentru care ai luat ce-i?

Pop: Păi acum Cadar zice că mi-o dat din milă.

Uioreanu: Dacă aşa o zis înseamnă ca din milă ...

Pop: Îi mai bine:

Uioreanu: Fără niciun scop.

Pop: Da. Toate scopurile erau rezolvate.

Uioreanu: No, atunci e OK, e în regulă ... Numa aşa să fie ... Oare o apărut stenogramele?

Pop: Încă nu o apărut, dar o să apară.

Uioreanu: Pe tine te-o interceptat sau nu?

Pop: Da.

Uioreanu: Vorbind cu el? Sau vorbind tu de capul tău?

Pop: Toate convorbirile mele. La dosar le bagă numai alea relevante.

Uioreanu: Am înţeles. Toate convorbirile cu el sau toate convorbirile tale? ... ei sau ... nu ştiu dacă mă înţelegi.

Pop: Ale mele cu ei relevante în cauză.

Uioreanu: Bun.

Pop: Şi ale mele cu oricine relevante în cauză.

Uioreanu: Așa. Deci tu ai fost interceptat.

Pop: Și eu. Vreo șase, șapte. Persoane.

Uioreanu: Să nu fie și alte chestii.

Pop: No ce am văzut eu este una cu tine în care, una eu cu tine.

Uioreanu: Da.

 

...

 

Pop: Și mă mai întrebai ce am vorbit cu Ilea și ce mi-a zis Ilea.

Uioreanu: Ilea fiind cine?

Pop: De la doi și un sfert.

Uioreanu: Da, dar bun, poți să deduci de aici și ...

Pop: Eu nu am apucat să mă uit pe toate că erau la avocat. Și erau vreo 2.000 de pagini.

Uioreanu: Și eu nu am fost interceptat?

Pop: În dosarul ăsta nu. În dosarul ăsta este mandat pe soții Cadar, pe Măhălean ...

Uioreanu: Nu poți să ceri o chestie din asta? Domnilor, spuneți-mi dacă ...

Pop: Asta nu știu la cine să ceri!

Comentarii Facebook