Duminica 22 Decembrie

Șeful UDMR, Kelemen Hunor, participă la Cluj la prezentarea cărții deputatului UDMR fugar, Attila Marko, condamnat la închisoare în România


Elita etnicilor maghiar din Cluj-Napoca, în frunte cu președintele UDMR, Kelemen Hunor, participă vineri, 25 februarie, la prezentarea cărții fostului deputat UDMR fugar, Attila Marko, căutat internațional după ce a fost condamnat pentru fapte de corupție, care se ascunde bine-mersi la Budapesta. 

Este vorba despre prezentarea cărții ”Practica retrocedării proprietăților bisericești în România 1997-2016”, scrisă de Attila Markó. Evenimentul va avea loc în 25 februarie 2022, ora 10.00, la Casa Bocskai, Sala Óváry.

Cartea este prezentată de: Dr. Emod Veress, Profesor, Director al Institutului de Drept de la Universitatea Sapientia, instituție de învățământ superior susținută cu bani de Budapesta. 

Invitați speciali sunt Kelemen Hunor, președintele UDMR, și Béla Kató, Episcopul Eparhiei Reformate a Transilvaniei.

Deputatul Attila Mark, un fugar, a fost condamnat la 5 ani de închisoare

Attila Marko a fost condamnat într-un dosar privind supraevaluarea unui teren din Constanța cu 7,7 milioane de euro. "Inculpatul Simu Horia a inițiat un complex de demersuri prin intermediul unor angajați ai societăților sale și prin intermediul unor persoane cu funcții de conducere din cadrul unor instituții publice, cu sprijinul cărora să urgenteze obținerea despăgubirilor prin intervenția acestora la nivelul autorităților implicate în procedura de retrocedare. Urmare a acestor demersuri, la data de 26 mai 2011, inculpații Dumitrean Crinuța Nicoleta, Mihai Cristian Sebastian, Baciu Remus Virgil, Vasilescu Oana, Bogdan Dragoș, Teodorescu Cătălin Florin și Marko Atilla Gabor (...) au aprobat, în unanimitate, raportul de evaluare întocmit de expertul evaluator Dima Alin Horațiu, prin care valoarea unui teren în suprafață de 25 hectare situat în municipiul Constanța (zona Brătianu - Anadalchioi) a fost stabilită la suma de 8.750.000 euro (35 euro/mp), echivalentul a 37.243.500 lei", spune DNA.

Fostul deputat UDMR Marko Attila Gabor (fugit în Ungaria) a fost condamnat la 5 ani închisoare. Marko Attila Gabor a primit 4 ani închisoare, pedeapsă contopită cu o condamnare de 3 ani aplicată de Curtea de Apel Ploiești în anul 2014 în alt dosar, rezultând în final o pedeapsă de 5 ani închisoare, scrie Agrepres.ro

Marko Attila a fugit din România în 2015, fiind dat în urmărire internațională. În anul 2018, presa a publicat fotografii făcute la Budapesta, în care fostul deputat UDMR apare alături de politicieni maghiari și români.

marko-attila-interpol.jpg

Comentarii Facebook