Duminica 22 Decembrie

Senatorii au liber până în 26 mai: ”Nu e vacanţă, nu este timp liber, din contră, este o perioadă foarte densă din punct de vedere politic”

 

Senatorii vor mai lucra săptămâna viitoare două zile în plen, iar apoi vor mai avea ședințe numai în 26 mai.

 

Anunţul a fost făcut de liderul senatorilor PNL, Puiu Haşotti. ”Reprezentanţii din Biroul Permanent ai PNL au votat împotriva acestei propuneri, susţinută de celelalte partide, trebuie să spun că şi reprezentantul PDL s-a abţinut. Propunerea este ca să venim şi săptămâna viitoare, doar luni şi marţi, deci din nou să se legifereze doar trei ore, trei ore şi jumătate pe săptămână, şi după aceea să nu mai venim deloc la Parlament”, a spus Haşotti.

 

Vicepreşedintele Senatului, Cristian Dumitrescu (PSD), a declarat că nu este vorba despre o vacanță.

 

Din cele trei tipuri de activităţi prevăzute în Regulament, vor desfăşura un singur tip de activitate, în teritoriu. Sigur, vor lucra, dar vor lucra în teritoriu. (...) Nu e vacanţă, nu este timp liber, din contră, este o perioadă foarte densă din punct de vedere politic şi senatorii vor lucra acolo unde sunt aleşi, în circumscripţiile electorale, aşa cum prevede Regulamentul”, a mai spus vicepreşedintele Senatului, conform Mediafax.ro.

Comentarii Facebook