Seplecan anunță un nou impas în accesarea creditului pentru Aeroport! PSD -ul îl face ”somnambul sau amezic”
Consilierul județean Mihai Seplecan avertizează că ar putea fi probleme în accesarea creditului de 50 de milioane de euro pentru plata lucrărilor la pista de 2.100 de metri de la Aeroportul Cluj.
”Săptămâna trecută comisia formată din funcționari ai Consiliului Județean și ai Aeroportului Internațional Cluj trebuia să trimită actele necesare acordării liniei de credit către CEC Bank, dar am informații că acestea au fost trimise incomplet. Reamintesc faptul că în perioada în care am deținut funcția de vicepreședinte cu atribuții de interimar m-am asigurat ca toate actele necesare aprobării acestei linii de credit vor ajunge la bancă. De aceea mă mir de starea de fapt sesizată și atrag atenția că se încearcă distrugerea credibilității unei proprietăți a județului Cluj, proprietate în care s-au investit, din 2004 încoace, banii contribuabilului clujean”, acuză Mihai Seplecan, care a fost votat de două ori până acum pentru a ocupa funcția de președinte interimar al CJ, dar de fiecare dată a fost ”detronat”, după ce prefectul a contestat în instanță hotărârile.
PSD Cluj a replicat foarte dur și precizează că ”Mihai Seplecan, președintele executiv al PNL Cluj a ajuns să-și redacteze comunicatele de partid din somn.
Doar în această formulă sau în cazul unei amnezii, putem explica lipsa de raționament a acuzațiilor dlui. Seplecan referitoare la situația Aeroportului Internațional „Avram Iancu” Cluj.
Din cugetările dlui. Seplecan amintim o frază cel puțin simpatică: „Săptămâna trecută comisia formată din funcționari ai Consiliului Județean și ai Aeroportului Internațional Cluj trebuia să trimită actele necesare acordării liniei de credit către CEC Bank, dar am informații că acestea au fost trimise incomplet”. Oare săptămâna trecută nu ați deținut funcția de vicepreședinte cu atribuții de președinte interimar al Consiliului Județean Cluj? Oare în fișa postului pe care l-ați ocupat nu intra și verificarea acestei situații? Pentru ce v-au plătit contribuabilii clujeni dle. Seplecan în zilele în care ați „coordonat” activitatea Consiliului Județean Cluj? Sperăm că nu pentru continuarea unor blaturi politice cu amicii din PDL...”.
Președintele interimar al CJ Cluj, Vakar Istvan, a declarat că nu este niciun pericol ca acest credit să fie aprobat și că Mihai Seplecan a fost dezinformat. ”Azi, CEC -ul va aproba linia de credit, dacă nu cumva a și făcut-o, iar comisia mixtă formată din membrii Consiliului Județean Cluj și cei ai Aeroportului Cluj va analiza joi, 21 iulie, toate lucrările efectuate la pistă și va decide care respectă licitația. Acele lucrări care sunt în regulă vor fi decontate fără probleme”, a declarat Vakar Istvan.
0 Comentarii