Duminica 22 Decembrie

Seplecan: ”Eu voi fi la anul primarul Clujului”. Cum vrea să îl bată pe Emil Boc

 

Mihai Seplecan a făcut o nouă declarație care îi va stârni pe colegii lui din PNL Cluj. 

 

Eu voi fi la anul primarul Clujului. Nu voi mai continua la președinția Consiliului Județean. Nu sunt alegeri uninominale și e mai greu să ajung președintele CJ. Nu îmi era frică de niciun alt contra candidat dacă se făceau alegeri uninominale. Trebuie să stai la votul colegilor, la votul altor colegi cu care să faci majoritatea care te-ar ține apoi condiționat. Aș fi candidat, dar în situația asta nu”, a declarat Seplecan pentru Transilvania Reporter.

 

Ciudat este, însă, că acum candidatul PNL Cluj este Emil Boc, care a spus, personal, acest lucru la Liga aleșilor PNL din luna septembrie. 

 

Încă nu știu cum voi face asta. Azi sunt în PNL și eu cu domnul Boc avem candidaturile depuse. Sper că voi fi primarul Clujului din partea PNL. Nu va fi o soluție să candidez ca independent, dar cumva tot o să reușesc. Nu plec din PNL și nu am fost dat afară. Voi lupta constructiv și pozitiv cu domnul Boc și dacă voi fi desemnat, voi fi primar. Atât intern cât și extern îl pot învinge pe Emil Boc. Prin ce fac în CJ, prin faptul că aplic legea, prin faptul că toți vor să mă dea jos, cred că cetățenii apreciază asta. Plus că Emil Boc a făcut multe greșeli și abia a câștigat în 2012, așa că nu cred că domnul Boc mai are vreo șansă”, a mai spus Seplecan.

 

El spune că îl vor recomanda proiectele pe care le face, Spitalul Județean, deblocarea centrului de deșeuri. ”Vreau să le demarez, să obțin un credit și totul să fie pornit astfel încât cel ce vine după mine să se afle pe un drum bun. Cetățenii vor știi că eu am făcut toate astea. Sunt foarte sigur că voi fi primar. La fel au spus unii că nu voi ajunge președinte al Consiliului Județean. Sunt mulți tineri și mulți clujeni care văd realitatea și care cred că mă vor vota”, a mai declarat Mihai Seplecan.

Comentarii Facebook