Vineri 22 Noiembrie

Seplecan îi cere prefectului să verifice și alte proiecte BLOCATE

 

Prefectul Clujului, Gheorghe Vușcan, a anunțat vineri, 16 ianuarie, că va pune presiune pe autorități pentru ca proiectul de transport intermodal de la Aeroportul Cluj să fie realizat. 

 

Consilierul județean PNL Cluj, Mihai Seplecan, îi cere prefectului să se sesizeze și în alte proiecte blocate. 

 

La sfârșitul săptămânii trecute, domnul Gheorghe Vușcan mi-a dat în sfârșit dreptate și a acuzat public incompetența CJ Cluj. A ajuns și domnia sa la vorbele mele: riscăm să pierdem 71 de milioane de euro la Aeroport. Este vorba doar despre Proiectul Intermodal și despre modul fals în care CJ Cluj își argumentează lipsa de interes față de acesta, deși el este în derulare în condiții similare atât în Mureș, cât și în Timiș.

 

Profit de mintea de pe urmă a domnului prefect Gheorghe Vușcan pentru a-l ruga să exprime un punct de vedere la fel de clar și în ceea ce privește Proiectul Centrului de Management Integrat al Deșeurilor Cluj - care este deja rușinea județului nostru. Un punct de vedere ar fi necesar cu privire la posibilitarea de a pierde părți importante din patrimoniul CJ Cluj - din cauza faptului că nu este pusă în aplicare o decizie judecătorescă definitivă cu privire la calea de rulare și parcarea de la Aeroportul Internațional Cluj, precum și ceea ce se întâmplă cu Castelul Goga. La fel cu privire la falimentarea voită a Clujanei și cu folosirea în scop de sinecuri politice a posturilor de la Direcția județeană de protecție a copilului Cluj”, a afirmat Mihai Seplecan, consilier judean PNL.

 

Citește AICI ce a declarat prefectul.

Comentarii Facebook