Duminica 22 Decembrie

Seplecan propune un credit din care să fie asfaltat tot județul. Clujul e depășit de județele din jur

 

Vicepreședintele CJ Cluj, Mihai Seplecan, candidat pentru funcția de președinte al CJ Cluj, va iniția un proiect de hotărâre pentru accesarea unui credit din care să fie asfaltat tot județul. 

 

Eu nu sunt adeptul acestor lucrări de întreținere. Un metru pătrat de plombă costă de două ori mult ca un metru pătrat de asfalt, dar plomba cade după 6 luni, în timp ce asfaltul are garanție minim 5 ani.

 

I-am solicitat directorului RAADPP Cluj, care administrează drumurile județene, să îmi spună câți dintre cei 1.200 de km de drumuri județene sunt asfaltate și pe care nu mai trebuie să lucrăm. A făcut o analiză și sunt numai 300 de km de drumuri asfaltate, fără probleme. Restul de 900 de km sunt fie în stare foarte proastă, fie unde se va interveni numai cu covorul asfaltic.

 

Voi iniția în luna iulie un proiect de hotărâre pentru a lua un credit din care să fie asfaltate 900 de km de drumuri județene. Am avut deschiderea celor de la PSD, UDMR, PP-DD și a consilierilor independenți, pentru că se va lucra în toate comunele.

 

Foarte multă lume ar vrea să meargă la Țaga șa Geaca la pescuit sau la Băișoara la schi. Sunt zone importante, zone turistice și trebuie să intervenim în masă”, a spus Mihai Seplecan, joi seara, la emisiunea Știri de Cluj LIVE.

 

El a spus că de 25 de ani nu s-a asfaltat aproape nimic în județ, Clujul fiind depășit la calitatea drumurilor de Sălaj, Alba sau alte județe din jur. 

 

Noul președinte al Consiliului Județean Cluj va fi ales în 10 iunie. Seplecan candidează cu 2 proiecte MARI pe masă

Comentarii Facebook