Duminica 22 Decembrie

Seplecan, șeful CJ Cluj, îi transmite lui Ponta că la Cluj nu el face LEGEA: Cer suspendarea ANCHETEI de la Cluj Arena

 

Vicepreşedintele Consiliului Judeţean Cluj cu atribuţii delegate de preşedinte, Mihai Seplecan, cere Guvernului să suspende ancheta de la stadionul Cluj Arena. 

 

Adresa a fost trimisă miercuri, 6 august, către Guvernul României - Corpul de Control al Primului Ministru, iar Seplecan ”solicită suspendarea acţiunii de control care se desfăşoară la Consiliul Judeţean Cluj, având ca obiective verificarea modului de utilizare a sumelor alocate bugetului propriu al judeţului Cluj din fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului pentru finanţarea obiectivului de investiţii „Stadion la standarde internaţionale respectând normele UEFA şi FIFA pe amplasamentul stadionului Ion Moina”.

 

De asemenea, în adresa transmisă Guvernului s-a solicitat comunicarea temeiurilor de drept în baza căruia se desfăşoară acţiunea de control, având în vedere faptul că în Ordinul nr.108/28.07.2014 emis de Şeful Corpului de control al primului-ministru se invocă numai prevederile  art. II pct 1 lit g) din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr.2/2010 privind unele măsuri pentru organizarea şi funcţionarea aparatului de lucru al Guvernului şi, pentru modificarea unor acte, cu modificările ulterioare. Astfel, în acest articol sunt enumerate toate entităţile publice a căror activitate poate fi controlată de către Corpul de control al primului-ministru, printre acestea nefiind enumerate şi autorităţile administraţiei publice locale, ci doar instituţiile publice subordonate acestora, cu respectarea dispoziţiilor legale privind regimul general al autonomiei locale.

 

Până la lămurirea tuturor aspectelor, solicităm dispunerea suspendării acţiunii de control, urmând a ne rezerva dreptul de a nu mai comunica documentele şi informaţiile solicitate de către membrii echipei de control, în cazul în care nu se va da curs solicitării transmise”, a declarat domnul Mihai Seplecan . 

Comentarii Facebook