Duminica 22 Decembrie

Serviciul pentru Eiberarea Permiselor de Conducere din Cluj își extinde programul. Vezi care este motivul


Instituția Prefectului Cluj a anunțat că activitatea la ghișeu în cadrul Serviciului pentru Eliberarea Permiselor de Conducere vor fi organizate și în anumite zile de sâmbătă din cauza volumului mare de solicitări. 

În contextul deficitului de personal examinator din cadrul Serviciului Public Comunitar pentru Eliberarea Permiselor de Conducere și Înmatricularea Vehiculelor din județul Cluj și al volumului mare de solicitări, dorim să informăm cetățenii că, pentru a veni în întâmpinarea nevoilor acestora, examinările și activitatea la ghișeu vor fi organizate și în anumite zile de sâmbătă”, au anunțat reprezentanții Prefecturii Cluj. 

Totodată, măsura este una temporară și are ca scop reducerea timpului de așteptare și eficientizarea procesului de examinare.

Cetățenii sunt încurajați să verifice în mod regulat pagina oficială a Direcției Regim Permise de Conducere și Înmatricularea Vehiculelor pentru a afla detalii actualizate despre data programării lor și pentru a fi la curent cu eventualele modificări”, au precizat reprezentanții Prefecturii.

Comentarii Facebook