Duminica 22 Decembrie

”Servus 2021” - MOTTO -ul proiectului Cluj - 2021 Capitală Europeană. Clujul vrea sa fie: ”East of West”

 

Motto -ul Clujului în proiectul Capitală Europeană a Culturii 2021 este ”Servus 2021”, iar conceptul va fi ”East of West”.

 

Conceptul se referă la multiculturalismul Clujului și la modul în care mai multe comunităţi cu identităţi etnice, religioase şi culturale diferite conviețuiesc. Clujul este văzut ca un ”avanpost” al Vestului în Est, se arată într-un document al Asociaţiei ”Cluj-Napoca  - Capitală Culturală Europeană”.

 

Fiecare perioadă istorică a avut, însă, şi influenţe negative asupra comunităţii, în special asupra interacţiunii dintre locuitorii Clujului. Aceştia s-au izolat în universuri proprii, parţial închise, definite prin ignorarea şi, deci, necunoaşterea celor „diferiţi”, cu care nu împărtăşesc unul sau altul dintre atributele identitare – etnie, limbă, religie, nivel de educaţie, categorie socială.

 

Traumele istoriei au lăsat urme vizibile şi încă active în mentalul colectiv – lipsa de încredere în celălalt, (auto)izolarea, o politeţe subminată de suspiciune şi indiferenţă, un fel unic, convenţional şi distant, de a fiîmpreună.

 

Trăim civilizat, însă fiecare în cercul său. Pe propriul teritoriu suntem performanţi, inovatori şi generoşi, responsabili şi vizionari. Dar spaţiile comune sunt aproape goale. Spaţiul public e revendicat şi ocupat cu schimbul, rareori împreună. Ne ignorăm elegant, români cu maghiari, ortodocşi cu romano-catolici sau intelectuali cu muncitori. Interferenţele sunt încă timide. Încă ne comparăm maniheist, în alb şi negru: Cine e mai bun? De partea cui e dreptatea? De partea cui e istoria?

 

Vestea bună este că traumele noastre au rădăcini comune cu resursele noastre. Asemeni personajelor mitologice, am parcurs o cale plină de obstacole şi conflicte, iar maturizarea se poate petrece prin concilierea contrastelor. Ne putem împlini potenţialul comunitar asumându-ne dualităţile şi integrând energiile divergente în folosul unei identităţi colective”, a precizat în strategie directorul executiv al Asociației, Florin Moroșanu.

 

Conceptul ”East of West” ”oferă comunităţii, prin proiectul Cluj-Napoca 2021 Capitală Europeană a Culturii, şansa de a valorifica acest potenţial unic. East of West e locul unde se întâlnesc resursele noastre, ocazia istorică de a ne descoperi unii pe alţii şi de a construi modele prin care să îndeplinim această ”maturizare”.

 

Nu doar pentru noi, ci şi pentru Europa, de al cărei destin suntem şi noi responsabili. Şi Europa, la fel ca noi, are nevoie să-şi redobândească încrederea – încrederea cetăţenilor unii în alţii şi într-un viitor comun. Şi Europa are nevoie de exemple proaspete de civism, de convieţuire, de vecinătate, de valoare şi de bunăstare; iar noi avem calităţile unui „laborator” pentru toate aceste procese”.

 

De ce ”East of West"? 

 

Pentru că existenţa noastră la confluenţa dintre Est şi Vest, în inima Transilvaniei, ne defineşte şi felul unic de a fi, dar e relevantă şi pentru procesele care au loc azi în Europa, la est şi la vest, deopotrivă. Pentru că avem potenţialul de a contribui la o reafirmare a culturii est-europene şi de a stabili un nou reper, autentic, în Est. Pentru că putem facilita conectarea şi înţelegerea între cultura europeană şi spaţiile culturale aflate la est de actualele frontiere ale Uniunii Europene.

 

Pentru că ne asumăm, cu maturitate, dar şi cu autoironie, faptul de a aduce, din modernitate până în prezent, un spirit cosmopolit şi „occidental” în Est, dar şi un duh de sorginte balcanică în sobrietatea Vestului”, se arată în documentul prezentat de Asociație.

  

De ce ”Servus 2021”?

 

Motto-ul proiectului este ”Servus 2021”. ”În spaţiul românesc, ”Servus” e o formulă de salut specifică pentru noi, clujenii. Termenul e de origine latină şi s-a consacrat în spaţiul cultural al Europei Centrale. ”Servus” rezumă aspiraţia noastră de a ne împlini potenţialul ca şi comunitate: e folosit şi de români, şi de maghiari; este salutul celor care deja au devenit prieteni; este salutul celor care se simt egali; înseamnă deschidere, familiaritate, disponibilitate de a te pune la dispoziţia celuilalt pe temeiul încrederii şi al unui răspuns similar. Este sinteza întâlnirii dintre Est şi Vest.

 

”Servus" este cuvântul care leagă Cluj-Napoca de rădăcinile latine ale românilor, dar şi de puternica influenţă central-europeană – germană, austriacă şi maghiară – asupra Transilvaniei.

 

”Servus" e cel mai folosit salut în Cluj şi în Transilvania, are mai multe derivate româneşti şi maghiare – „serbus", „sevos", „serus", „szia" etc – şi este unul dintre atributele regionale ale spaţiului intracarpatic românesc. Popularitatea acestui termen a contaminat şi sudul ţării, mulţi locuitori ai capitalei României, Bucureşti, preferând acest salut celor mai uzuale, precum „Salut" sau „Bună".

 

”Servus!" înseamnă firescul prieteniei, amintiri comune şi stăpânire a orgoliului.

 

”Servus" presupune o tutuire respectuoasă. Doboară bariere şi blochează aroganţe. Cine spune „Servus" se deschide întâlnirii cu celălalt, e pregătit pentru o relaţie de încredere şi pentru exersarea generozităţii. „Servus" cuprinde omenie şi ospitalitate, laolaltă cu dorinţa de a construi împreună pe termen lung.

 

”Servus" e moştenirea unei Europe pe cât de puternice, pe atât de vulnerabile, urma smerită a unei istorii trufaşe, mai precizezează cei de la Asociație”, au concluzionat cei din conducerea asociației.

Comentarii Facebook