Duminica 23 Februarie

Sistemul de termoficare din Cluj va fi modernizat cu peste 30 de milioane de euro! Autoritățile promit că scăpăm de facturile astronomice


Recent, un pensionar clujean care locuiește în cartierul Gheorgheni a primit o factură uriașă la încălzire, de 1800 de lei, pentru un apartament de 3 camere.

Acest fel de surprize neplăcute ar putea să fie experiențe de domeniul trecutului, promit autoritățile.

Factură la încălzire de 1.800 de lei primită de un pensionar clujean în Gheorgheni: ,,Pensia mea e 1281 lei. Cum se poate descurca cineva”

Trei noi contracte pentru modernizarea sistemului de termoficare din Cluj-Napoca au fost semnate recent de viceprimarul Dan Tarcea. 

,,Aceste 3 contracte o să ne ajute să modernizăm sistemul de termoficare pe care îl avem în Cluj-Napoca, astfel cei care sunt conectați la sistemul de termoficare să plătească mai puțin. Să producem mai puține noxe și în final să avem un oraș mai puțin poluat”, a explicat viceprimarul Clujului.

Valoarea celor 3 contracte se ridică la 20 de milioane de euro, la care se mai adaugă încă 11 milioane care vin de la bugetul local 

„Suntem alături de clujeni în modernizarea sistemului de termoficare și, prin acest proiect, contribuim la construirea unui viitor mai curat și mai eficient pentru România.”, a transmis Sebastian Burduja, ministrul Energiei.


Comentarii Facebook