Duminica 22 Decembrie

Șoferii care conduc fără permis și provoacă accidente vor primi pedepse mai mari. Proiectul a fost adoptat


Două amendamente care modifică Codul Penal și cresc semnificativ sancțiunile pentru persoanele care se urcă la volan fără permis sau au încredințat vehicule acestora, a fost adoptat astăzi, 11 noiembrie. 

De exemplu, senatorii au votat ca pedeapsa pentru încredințarea vehiculului unei persoane fără permis să se pedepsească cu închisoare între 4 și 8 ani, dacă în acel caz este produs un accident. Dacă accidentul se lasă cu victime pedeapsa crește între 5 și 10 ani, în timp ce cei care se urcă la volan fără permis vor executa pedeapsa indiferent dacă produc sau nu accidente.

Asta prevăd două amendamente admise la raportul favorabil întocmit de Comisia Juridică din Senat. Aceste amendamente vizează modificarea și completarea Legii nr. 286/ 2009 privind Codul Penal. Ideea legii este să îi descurajeze pe cei fără carnet să se urce la volan, pentru că vor ajunge mai mult ca sigur după gratii, dacă sunt prinși, conform Agerpres.ro.

,,Ideea acestei legi este de a-i descuraja pe cei care continuă să se urce la volan fără să aibă acest drept. Dacă vorbim de Legea “Anastasia”, avem deja un rezultat în cazul şoferilor care se urcă la volan băuţi sau drogaţi şi a scăzut numărul accidentelor mortale. A rămas, din păcate, un număr mare de accidente comise de cei care se urcă la volan fără permis.

Şi atunci, ca să descurajăm această tendinţă de a folosi maşina ca pe o armă, am mărit, pe de o parte, pedepsele, iar pe de altă parte, introducem aceeaşi modalitate ca şi în Legea “Anastasia”, de a nu mai suspenda executarea pedepsei în cazul celor care se urcă la volan fără permis, indiferent dacă produc sau nu produc accidente rutiere”, a declarat senatorul PSD Robert Cazanciuc, unul dintr inițiatorii proiectului. 


Comentarii Facebook