Duminica 22 Decembrie

Spital de Copii nou la Cluj. S-a obținut finanțare prin PNRR în valoare de 150 de milioane de euro


Consiliul Județean Cluj a obținut o finanțare de 150 de milioane de euro pentru a realiza un Spital de Copii în Borhanci. 

Proiectul a fost bine primit la Comisia Europeană și s-au primit garanții că va inclus la finanțare prin PNRR. Ne bucură această veste pentru că este un proiect extrem de important pentru județ. În perioada următoare ne vom îndrepta atenția spre realizarea unor pași importanți care trebuie efectuați, iar primul dintre aceștia va fi organizarea concursului de soluții pentru realizarea studiului de fezabilitate și a proiectului tehnic”, ne-au declarat reprezentanții Consiliului Județean Cluj.

Spitalul pediatric monobloc din Cluj  va fi construit pe un teren de 16 hectare situat în zona Becaș. În luna septembrie a anului trecut, președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, și rectorul Universității de Științe Agricole și Medicină Veterinară din Cluj, Cornel Cătoi, au semnat protocolul de predare-primire a terenului din Borhanci pe care se va construi spitalul. Terenul a intrat în posesia Consiliului Județean de la USAMV printr-o lege adoptată în procedură de urgență de către Parlamentul României.

Noul Spital Pediatric Monobloc va reuni toate secțiile actualului Spital de Copii, cele care în prezent își desfășoară activitatea în nu mai puțin de 14 clădiri aflate în 9 locații diferite din Cluj-Napoca, cu o distanță medie de aproximativ 4 km între ele. În locația existentă funcționează și U.P.U. Pediatrie I Cluj, singura unitate dedicată urgențelor pediatrice din regiune, cu una dintre cele mai mari adresabilități din țară, respectiv peste 85% din județele țării. Anual, aici sunt tratați aproximativ 20.000 de copii, cu o varietate mare de probleme medicale, de la boli minore până la situații critice, existând posibilitatea resuscitării cardio-respiratorii, a susținerii, evaluării și monitorizării continue a funcțiilor vitale.

Potrivit proiectului, noul spital  va avea o suprafață estimată de 40.000 mp, față de cei 25.000 cât are Spitalul de copii în prezent, și va dispune de aproximativ 600 de paturi.

Proiectele pentru care România dorește finanțare prin PNRR vor fi depuse la Comisia Europeană până  31 mai, iar cele care vor fi aprobate au ca termen de finalizare anul 2026

Comentarii Facebook