Miercuri 18 Decembrie

Stadionul Cluj Arena, verificat de UEFA în perspectiva găzduirii Campionatului European de fotbal U21 2023


O delegație a U.E.F.A. (Union of European Football Associations) a vizitat recent Cluj Arena în vederea verificării condițiilor oferite pentru desfășurarea viitorului Campionat European de Fotbal U21. Acesta va avea loc în vara anului 2023 în România și Georgia și va reuni 16 echipe participante, inclusiv formațiile reprezentative ale țărilor gazdă.

Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj: ”E un prim test pe care l-am trecut cu succes în perspectiva găzduirii acestui important campionat european. Atât experiența dobândită deja prin organizarea cu succes a numeroase evenimente majore cât și investițiile făcute constant își spun cuvântul. Suntem mai mult decât pregătiți pentru a găzdui la Cluj un nou regal fotbalistic. Dispunem, fără îndoială, de dotările și facilitățile necesare derulării în cele mai bune condiții a competițiilor sportive de la cel mai înalt nivel”.

Prezenți la Cluj, delegații U.E.F.A. au analizat stadionul, hotelurile și bazele de antrenament care ar putea fi folosite pentru turneu. Totodată, aceștia au urmărit și alocarea spațiilor din interiorul arenei, conform ghidului U.E.F.A. La finalul vizitei, concluziile reprezentanților U.E.F.A. au fost unele extrem de favorabile.

Reamintim faptul că stadionul emblemă al județului și al întregii Transilvanii, Cluj Arena, a fost nominalizat, alături de stadionul „Constantin Rădulescu” din Gruia și de alte două stadioane din București, să găzduiască mai multe partide din grupele acestui important turneu final. 

Acest campionat european se adaugă altor importante competiții sportive derulate pe arena din inima Transilvaniei, respectiv Campionatul European de Atletism pe Echipe, Campionatul Balcanic de Atletism pentru Seniori, Campionatului Balcanic de Atletism pentru Juniori 1, Campionatele Internaționale de Atletism ale României „Iolanda Balaş Soter”, Campionatul Național de Atletism, Maratonul Internațional Cluj-Napoca, meciuri ale echipei naționale cu reprezentativele din Spania, Chile, Danemarca, Muntenegru și numeroase alte competiții naționale și internaționale de înalt nivel.

Comentarii Facebook