Duminica 22 Decembrie

Steluța Cătăniciu, audiată la DNA Cluj: Nu sunt probe în acest dosar, nu are miză

 

Steluța Cătăniciu, șeful de campanie pentru referendum al PNL Cluj, a fost audiată la DNA Cluj în dosarul ”bătăușilor de la referendum”.

 

Steluţa Cătăniciu a stat în sediul DNA Cluj timp de o oră şi jumătate.

 

Sunt martor într-un proces care nu are nu ştiu ce miză, este un dosar pe rolul Parchetului. Ce m-au întrebat nu pot să vă spun, pentru că eu sunt şi avocat şi ştiu că anchetele sunt secrete până când dosarul ajunge în instanţă. Am fost director de campanie, responsabil politic a fost Horea Uioreanu. Raportat la modul în care am interacţionat cu invinuiţii, nu cred că există nicio probă că s-ar fi întâmplat astfel de lucruri, eu nu cunosc ca în sediul PNL să se fi întâmplat lucrurile de care sunt acuzate persoanele învinuite în acest dosar”, a spus Cătăniciu la ieşirea din sediul DNA Cluj.

 

În legătură cu Dumitru Samson, Cătăniciu a spus că l-a văzut în sediul PNL, dar că este un lucru normal.

 

Domnul Samson a fost în sediul de campanie în 29 iulie. Nu este un secret acest lucru, dar nu cred că este o problemă penală faptul că un membru de partid este în sediul PNL. Este un pic cam prea mare interesul pentru un dosar care este fără miză, sunt lucruri mai importante în ţara asta. Pe mine nu m-a întrebat nimeni dacă am dat bani sau dacă s-au cumpărat voturi din sediul PNL Cluj”, a mai afirmat Cătăniciu.

 

Nicoară la ieşirea din DNA Cluj: "Cred că acuzaţiile nu au o bază serioasă şi reală. Am clarificat totul" VIDEO

Comentarii Facebook