Duminica 22 Decembrie

Sub ochii lui Boc, liber la blocuri pe strada Unirii, în Gheorgheni! Se vinde parcul. Proprietarul, despre avize: Fiecare se descurcă cum poate - FOTO


În Cluj-Napoca, s-a scos la vânzare o parte din minunatul spațiu verde dintre strada Unirii și Aleea Bizușa. Acolo avem una dintre puținele oaze de verdeață din cartierul Gheorgheni, care nu ar trebui atinsă de nimeni.  

Se #vinde #teren doua parcele de câte 900 m2, total 1800 m2 pe strada Unirii nr.1 (fosta Pata 230A) la prețul pieței. Informații la numărul de telefon: 0749053...”, se arată în anunț.

Terenul este constituit din două parcele. Una dintre proprietare a vorbit cu Știri de Cluj despre acest teren. 

Sunt 1.811 metri pătrați. O parcelă de 908 mp și una de 903 metri pătrați. Terenurile au front la stradă de 28 de metri liniari și sunt amplasate în spatele stației de autobuz de pe strada Unirii. Acolo este spațiu verde, dar am auzit din octombrie 2020 este o lege care permite să se construiască și pe spațiile private, chiar dacă sunt parcuri. 

Acum știți și dvs cum este, fiecare se descurcă cum poate. 

Pe teren a fost casa mea și a fost confiscat de comuniști, iar printr-o sentință din 2008 am primit terenul înapoi. A avut în proprietate și trotuarul și strada Unirii, până la biserica de vis-a-vis de stația de autobuz, dar alea nu le mai putem primi.

Terenul a fost confiscat de comuniști, care au demolat totul în 1960. Eu și o vecină avem un teren împreună de 1800 mp, de la gardul proprietății de lângă stația de autobuz, 28 de metri de-a lungul trotuarului și până sus, la prima casă de pe Aleea Bizușa”, ne-a relatat M. S. 

Acesta a explicat că, în 2008, a avut o ofertă de cumpărare a terenului cu 2.000.000 de euro, dar a fost greșit ceva în actele de proprietate și până la rezolvare a venit criza financiară. 

Un alt investitor a vrut să construiască o clinică privată, dar Primăria a permis numai ridicarea unui imobil de numai 4 etaje, așa că investitorul a renunțat. 

Nu am întrebat ce se poate construi, dar cineva a vrut să cumpere să facă spital și Primăria i-a aprobat numai un imobil cu patru etaje și nu a vrut. Nu l-am mai dat de vânzare, dar acum am decis să îl vând și să împart eu banii copiilor”, a mai spus M. S.

Lângă terenul scos la vânzare rămâne o parcelă de spațiu verde până în aleea care urca spre Bizușa. M. S. a declarat că acea porțiune a aparținut unei familii care nu a avut mioștenitori și că este posibil să nu fi fost revendicat. De asemenea, este posibil ca alte porțiuni din spațiul verde de pe strada Unirii să fi fost retrocedat și să urmeze să fie vândut pentru blocuri.

În privința prețului, acesta a spus că așteaptă oferte la prețul pieței, dar că nu știe cât este evaluat metrul pătrat. Conform pieței, în zona Interservisan un metru pătrat costă 1300 de euro. 

Ea a spus că nu vede nimic în neregulă cu faptul că vinde practic un spațiu verde, deoarece și peste drum s-a ridicat un bloc cu 10 etaje, lângă biserică, fiind distrus un spațiu verde. 

Primăria Cluj-Napoca poate interveni în acest caz și să cumpere terenurile pentru a evita distrugerea unei adevărate bijuterii verzi a Clujului.

Știri de Cluj a solicitat un punct de vedere Primăriei Cluj-Napoca în legătură cu acest spațiu verde. 

Dacă vi se pare un material important, vă invităm să îl distribuiți pe Facebook.

Comentarii Facebook