Duminica 22 Decembrie

Țăranii din Chinteni au năvălit la Consiliul Județean Cluj și cer să se asfalteze drumurile

 

Zeci de oameni din Chinteni s-au prezentat la Consiliului Județean Cluj pentru a cere socoteală și pentru a cere repararea drumurilor din localitatea lor.

 

Cel mai mare of este drumul Pădureni - Satu Lung, unde gropile sunt uriașe, s-au făcut peteciri cu piatră spartă dar degeaba.

 

Primarul din Chinteni, Lucia Suciu, i-a însoțit pe oameni la ședință, dar acolo s-au lovit de jandarmii. Lucia Suciu a cerut să se retragă jandarmii pentru că oamenii sunt pașnici.

 

Vă cer să trimiteți jandarmii acasă pentru că oamenii din Chinteni sunt pașnici, dar cer să le fie reparat drumul. Nu mai își pot trimite copiii la școală. Nu se pune problema să fie violenți, dar este nefiresc în 2015 să fie chemați jandarmii”, a spus Lucia Suciu. 

 

MIhai Seplecan a spus că jandarmii au fost chemați ca să nu fie scandal între localnicii din Chinteni și angajații de la RAADPP Cluj, regia care se ocupă de asfaltarea drumurilor. 

 

Primărița a amenințat că de luni 43 de copii nu vor mai merge la școală.

 

În 19 octombrie, oamenii din Chinteni ne-au semnalat cazul și au filmat drumul Pădureni - Satu Lung. 

 

Primărița din Chinteni a reacționat și ea la acest film postat pe Facebook. 

 

Va rog sa trimiteti aceasta filmare la Consiliul Judetean Cluj, proprietarul drumului. Tronsonul de drum de la Padureni - Feiurdeni apartine comunei, ne-am straduit si l-am asfaltat. Masina de transport elevi circula zilnic pe acest traseu, dar am decis sa imi recuperez fondurile investite in reparatii de la cei care se fac vinovati de acest dezastru”, a scris Lucia Suciu.

 

Așa arată drumul Pădureni - Satul lung, drum reabilitat în 2015. E BĂTAIE de JOC - VIDEO

Comentarii Facebook