Duminica 22 Decembrie

Taximetriștii clujeni sunt plini de TUPEU? Vor acum subvenții pentru că sunt serviciu public de transport

 

Taximetriștii clujeni ar vrea să primească subvenții de la Primăria Cluj-Napoca, la fel ca și COmpania de Transport Public Cluj, pentru că sunt ”serviciu public de transport”.

Nu s-a uscat bine cerneala pe actul semnat de primarul Emil Boc prin care taximetriștii primesc dreptul de a circula pe banda dedicată de transport în comun din Gheorgheni, cu caracter experimental, că taximetriștii au repornit asaltul pentru mărirea tarifelor și primirea de subvenții.

Sunt două comisii care trebuie să avizeze mărirea tarifelor. Această mărire este o chestiune strict tehnică. Trebuie să demonstrezi cât era combustibilul, piesele și alte componente,  conform legii, la ultima majorare și cât sunt acum, pentru a avea justificare de majorare. Prima comisie a primit documentele și le-a înaintat la a doua comisie. Ieri s-a întrunit a doua comisie și a cerut documente suplimentare pentru că nu era ceva justificat. Dacă le aduc, va intra azi pe ordinea de zi a Consiliului Local. E un drept legal și când lucrurile sunt îndeplinite, atunci se va mări tariful”, a explicat primarul Emil Boc, întrebat la Napoca FM de ce a doua comisie nu a adoptat rapid actele pentru majorarea tarifelor.

Un alt taximetrist a intrat și el în direct și a continuat asaltul. ”Noi suntem considerați transport public local, dar instituțiile publice nu subvenționează nimic acestor societăți comerciale. Primăria nu subvenționează și nu facilitează. Întrebarea mea este cum poate fi considerat un transport public local?”, a întrebat taximetristul.

Serviciul este public, chiar dacă este făcut de o firmă privată. Nu este legea junglei. Consiliul local e abilitat să aprobe tarifele, numai pe baza unor avize și cereri, care sunt analizate de economiști, în parteneriat cu dvs. la masă. Rugămintea mea este să vorbiți cu colegii dvs să vă prezinte calculele. Cât înseamnă procentul de la uzură, de la carburant și de la altele, pentru că sunt 17 criterii. Noi stabilim tarife în concordanță cu legea”, a răspuns Emil Boc.

Nu m-a lămurit. Noi ca să prestăm taximetria avem nevoie de patru șoferi pe o mașină. Trei la opt ore și unul la schimb. Asta înseamnă 24 de ore să stea mașina în trafic”, a replicat șoferul.

Credeți că cei de la salubritate nu au nevoie e șoferi? Ei au un singur schimb! Asta e viața economică. Îți alegi profesia și ai niște constrângeri…”, a mai spus Boc.

Taximetristul a mai adăugat că la un tarif de 2,5 lei pe km și plata a 45% dări la stat profitul este foarte mic, dar Emil Boc l-a întrerupt și i-a transmis să meargă la Parlament, dacă vrea să schimbe legea taximetriei. ”Noi aplicăm o lege a statului român. Distinse domn, sunt niște indicatori statistici, care spun cu cât a crescut prețul combustibilului, a fost atât și a ajuns atât. Și e foarte simplu de măsurat, chiar dacă eu sunt de acord cu dvs și aș vrea să aveți tarife cât de mari. Eu nu pot să aprob numai ceea ce legea permite”, a completat primarul. 


Comentarii Facebook