Duminica 22 Decembrie

Teatru de vara pe Dealul Cetatuii! Zona trebuie salvata si de alunecarile de teren sustin arhitectii


Dealul Cetatuii ar putea sa devina unul dintre principalele puncte turistice din oras, prin reabilitarea mult asteptata. Zona ar trebui consolidata, iar urbanistii vorbesc despre amenajarea unui teatru de vara.

Terenul are nevoie rapida de consolidari, fiind afectat de alunecari de teren a declarat primarul interimar, Radu Moisin. Acesta a mai spus ca jumatate din teren, circa 5 hectare, este detinut de firma Unita Turism. "Foarte multi clujeni ne solicita de ceva timp repararea scarilor de la cetatuie. Este un pas important in reabilitatea Cetatuii si de aceea va cer sa veniti cu propuneri clare prin care putem da o noua fata zonei", a spus Radu Moisin, primarul interimar al municipiului Cluj-Napoca.

"Drumul spre coborare era in trecut un traseu de exceptie. Fara doar si poate este necesara investitia in vegetatie. De asemenea, din cate stim, latura vestica a Cetatuii este impracticabila si a inceput sa o ia la vale. Din pacate, se poate repara doar cu interventii chiar la nivelul subteranului. Sistemele de drenare sunt intr-un stadiu rau, iar repararea lor costa", a spus Alexandru Apahidean, directorul firmei Unita Turism, care a precizat ca proprietarul terenului nu poate face nimic de unul singur, investitia fiinf mult prea mare.

Arhitectii prezenti la intalnire au propus si realizarea unor spatii verzi sau a unor parcuri, dar si reabilitarea statuii imparatesei Elisabeta. Aceasta cerere a fost facuta si de reprezentantii comunitatii maghiare la finele anului 2011, dar solicitarea nu a primit niciun raspuns.

Arhitectul Vasile Mitrea a propus chiar realizarea unui Plan Urbanistic Zonal, prin care intreag dealul sa fie inclus intr-un program complex de reabilitare si consolidare. "Nu putem vorbi despre plantari de arbori si amenajarea de parcuri intr-o zona care merge la vale. trebuie sa venim cu idei bine gandite si nu putem face acest lucru de pe o zi pe alta", a spus Mitrea.

 

Primarul interimar a readus in discutie o idee mai veche si anume amenajarea unui teatru de vara pe dealul Cetatuii, spunand ca aceasta nu a fost abandonata.

Comentarii Facebook