Duminica 22 Decembrie

Țiganii vor ca la Cluj să fie capitala romilor din România

 

Prim-vicepreşedintele Partidei Romilor Pro Europa Cluj, Aurel Pascu, susține că la Cluj-Napoca ar trebui să fie capitala romilor, după reagionalizare.

 

Dacă se va ajunge la regionalizare, iar România va fi împărţită în opt regiuni, noi am dori ca municipiul Cluj-Napoca să devină capitala romilor din România, pentru că aici romii au mai multe posibilităţi de integrare socială. Cluj este un centru universitar important, avem locuri pentru romi, sunt mulţi studenţi romi, sunt mulţi elevi romi la liceele şi şcolile din municipiu. La Cluj-Napoca nu avem regi şi împăraţi romi, nici bulibaşă, nu există clanuri care să creeze probleme autorităţilor locale, nu avem un stabor al romilor şi nici nu se înregistrează un număr mare de infracţiuni săvârşite de romi. Ne-ar avantaja acest statut de capitală a romilor din România, mai ales că municipiul Cluj-Napoca va fi şi capitala viitoarei regiuni de nord-vest”, a spus Pascu, conform Mediafax.

 

Romii sunt de acord cu împărțirea României în 8 regiuni, dar resping ideea de regionalizare avansată de UDMR.

 

Suntem deranjaţi de pretenţiile UDMR privind regionalizarea. Noi, romii, suntem mai numeroşi ca maghiarii şi vrem să se ţină cont şi de romi în procesul de regionalizare. Dacă s-ar face o regiune cu Harghita şi Covasna şi Mureş, romii din acele judeţe ar avea de suferit. Nu am dori ca romii din aceste judeţe să fie asimilaţi ca şi maghiari”, a mai spus Aurel Pascu.

Comentarii Facebook