Duminica 22 Decembrie

Tișe a inaugurat Centrul de Management Integrat al Deșeurilor (CMID) Cluj fără presă, după 11 ani de la începerea lucrărilor - FOTO


Licitaţia pentru Centrul de Deşeuri a fost câştigată în 2011 de S.C. Confort SA și Atzwanger Spa pentru 107,5 milioane lei fără TVA (23,8 milioane de euro), iar lucrările au fost finalizate numai în 2023.

Conform panoului de pe șantierul unde Alin Tișe turna prima lopată de beton în 2012, lucrările trebuiau terminate într-un an, adică în aprilie 2013. Proiectul a fost marcat de multe suspiciuni de corupție și a dus Clujul într-o criză a gunoaielor în mai multe rânduri.  

Departe de ochii presei, acum Alin Tișe a inaugurat proiectul început în 2012.

tise.jpeg

La inaugurare au participat 53 de primari clujeni - membri A.G.A. ADI Ecometropolitan Cluj, Asociație care patronează Centrul de Management Integrat al Deșeurilor (CMID) în județul Cluj. De ce nu a fost chemată presa? Este evident că întrebările s-ar fi axat pe durata enormă de realizare a unui proiect extrem de simplu. CMID a presupus realizarea unei gropi și amplasarea unei folii speciale care să etanșeze deșeurile, iar pe linie de colectare selectivă s-au realizat niște hale și s-au cumpărat echipamente. Alte întrebări incomode ar fi fost despre compania Supercom, care este criticată de clujeni pentru serviciile presate.

CMID a fost finalizat și predat către operatorul Supercom SA, compania de gunoi care are monopol pe deșeurile din județul Cluj.

Alin Tișe: ”Începând de azi putem spune că ne-am îndeplinit misiunea și am reușit, odată cu predarea ultimelor obiective din cadrul Zonei Tehnice CMID,  să intrăm în normalitate. În prezent, toate componentele SMID au fost predate integral operatorului care a câștigat contractul de delegare și care și-a asumat salubrizarea județului Cluj în următorii 10 ani. Clujenii au așteptări mari, motiv pentru care ne dorim ca întregul sistem să funcționeze uniform și fără disfuncționalități, astfel încât acesta să reprezinte un model de operare în regiune. Ne bucurăm că am reușit să rezolvăm problema gestionării deșeurilor din județ, iar în final doresc să felicit și să mulțumesc tuturor celor implicați în gestionarea acestui proiect”.

WhatsApp Image 2023-04-25 at 15.52.21 (1).jpeg

Foto: Alin Tișe șipatronul Supercom, Ilie Ciuclea, ”lordul gunoaielor”

Centrul de Management Integrat al Deșeurilor este format din:

Celula de depozitare a deșeurilor, cu o suprafața de 8,95 ha și o capacitate de depozitare de 1.550.000 mc;

Stația de sortare a deșeurilor, cu o capacitate de procesare de 92.100 t/an;

Stația de tratare mecano-biologică a deșeurilor (TMB), cu o capacitate de procesare de 206.000 t/an;

Infrastructura adiacentă: zonă administrativă, drumuri, platforme, staţia de tratare levigat, rețele, etc.

Comentarii Facebook