Vineri 27 Decembrie

Tișe a plătit 150.000 de euro pe terenul pe care își va ridica TURNUL de 12 etaje. Nu spune de unde are banii de bloc

 

Senatorul Alin Tișe a explicat la o emisiune radio că a plătit Primăriei Cluj-Napoca suma 300 de euro pe metru pătrat pentru un teren din zona Piața Mihai Viteazu unde va ridica un bloc de 12 etaje. 

 

Tișe a fost invitat la Realitatea FM Cluj și a spus că prețul plătit pe m2 este cel mai mare din istoria tranzacților făcute de Primăria Cluj-Napoca. El nu a spus de unde va avea banii să ridice blocul turn de 12 etaje, având în vedere că are numai un salariu de parlamentar. 

 

Proiectul îl fac împreună cu un vecin pentru că numai aşa se poate aproba de către primărie, dacă e un regim unitar. Terenul l-am cumpărat de la primărie. Parţial l-am cumpărat odată cu imobilele că erau parter şi mansardă şi le-am cumpărat odată cu apartamentele de pe piaţă de la persoane fizice. Anul trecut am cumpărat un apartament şi acum 4 ani am cumpărat încă unul. Terenul l-am luat de la primărie, de fapt curtea. Ca să nu existe discuţii primăria mi-a fixat cel mai mare preţ cu care a vândut un teren in municipiu adică 300 euro pe metru pătrat. Eu am luat de la primărie terenul din faţă care este 300m2 şi şi terenul din spatele casei, teren înfundat care are 200 m2. Toată lumea doreşte ca politicienii să fie politicieni curaţi, dar în acelaşi timp, atunci când îşi asumă transparent o investiţie a lui sau a unui partener este acuzat de ce o face. Eu mi-am asumat un proiect imobiliar în centrul oraşului. N-aş fi făcut-o dacă nu era o zonă deja stabilită de primărie ca fiind o zonă de construcţii înalte. Ştiţi prea bine în zona Mihai Viteazu există două clădiri înalte, deja autorizate. Una este chiar la limita proprietăţii noastre, a mea şi a vecinului, care se construieşte acum. Nu am făcut nimic altceva decât să solicit ceea ce în mod legal a primit şi vecinul meu. Sigur, eu fiind politician şi pentru că mă cheamă Tişe şi am acea relaţie pe care toată lumea o ştie cu domnul primar Emil Boc, evident că toată lumea a exagerat considerând că în cazul meu nu se poate să mi se aplice acceaşi lege ca la vecinul meu, pentru simpul fapt că sunt politician", a spus Tişe.

 

Primarul nu m-a ajutat că nu avea cu ce să mă ajute. Trebuie numai să-mi elibereze legal ceea ce am solicitat. Nici astăzi nu am nimic eliberat de nouă luni, apropo de pilele pe care unii susţin că le-aş avea, pentru că niciodată nu aş putea să-i solicit primarului sau angajaţilor din primărie să elibereze ceva ilegal pentru Alin Tişe. Nu poţi face asta pentru că un act este semnat de mai multe persoane. Unii au crezut la Consiliul Juudeţean că pot pune funcţionarii să semneze acte ilegale şi până la urmă s-a demonstrat că buboiul a puşcat. Nu poţi să ceri funcţionarilor care sunt plătiţi acolo şi care au o meserie din a fi funcţionar public să semneze acte ilegale. Funcţionarii publici întotdeauna vor vrea să se apere pe ei, acoperindu-se cu toate formalităţile legale, şi în egală măsura ca şi un şef de instituţie nu pot să calce legea pentru că niciodatănu e un singur funcţionar”, a mai precizat senatorul.

 

Vezi AICI ce venituri au soții Tișe.

Comentarii Facebook