Vineri 27 Decembrie

Tișe spune că poate să schimbe gazonul de pe Cluj Arena în fiecare an: „Parţial va fi schimbat de cel care îl afectează şi parţial pe cheltuială publică”


Președintele Consiliului Județean, Alin Tișe, îi anunță pe clujeni că n-ar mai trebui să-și facă griji de situația gazonului de pe Cluj Arena. Potrivit acestui, începând cu acest an, gazonul va fi schimbat anual.

Șeful Consiliului Județean spune că după Untold, schimbarea gazonului se va face parțial pe banii celor care îl afectează, însă și pe bani publici. Tișe explică decizia și prin faptul că există mulți clujeni care doresc să meargă acolo în perioada festivalului.

Specialiştii spun că se va putea juca în condiţii foarte bune săptămâna viitoare. Noi am apelat la specialişti foarte buni. Noi asigurăm banii necesari şi apelăm la firme de specialitate.

Am schimbat şi sistemul drenaj. Aseară am terminat. E o procedura specială, iar în 2-3 zile va fi optim. Vom schimba gazonul o dată pe an. Atât timp cât vor fi evenimente acolo. Va fi Untold-ul.

Parţial va fi schimbat de cel care îl afectează şi parţial de cheltuială publică. Nu putem scoate Untold-ul de pe gazon pentru că sunt şi clujeni care doresc să meargă acolo. Există şi această categorie. Noi trebuie să ţinem cont de tot. Este făcut din bani publici.

Sunt foarte multe echipe care vor să joace aici. Inclusiv CFR ar putea, dar nu există o înţelegere. U Cluj plăteşte 8-9 mii de euro. Este cea mai mică taxă plătită de o echipă din Liga 1”, a spus Alin Tişe, preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, potrivit primasport.ro.

Comentarii Facebook