Duminica 22 Decembrie

Traian Băsescu blamează campaniile de grațiere a personalităților din România: "Ne trebuie şi o cultură a justiţiei”



Președintele Traian Băsescu a vorbit, la deschiderea lucrărilor Congresului Avocaţilor 2014, despre campaniile începute de către mass-media și de către cetățeni pentru grațierea unor personalități românești, cum ar fi cazul lui Gică Popescu.

Șeful statului a precizat că în România lipsește ”o cultură a justiției” și a dat drept exemplu cazul președintelui clubului de fotbal Bayern Munchen, care a fost condamnat la trei ani și jumătate de închisoare.

"La noi au fost şi sunt adevărate campanii. E proba diferenţei de cultură a populaţiei, a mass-media legat de actul de justiţie, de respectul pentru hotărârile justiţiei", a adăugat Băsescu, potrivit Mediafax.

Traian Băsescu susține că multe instituții își permit să nu aplice hotărârile judecătorești.

"Încă vedem prea multe instituţii, de la Parlament la administraţiile locale, care îşi permit să nu pună în aplicare hotărârile judecătoreşti. Încă vedem blocarea actului de justiţie în Parlament", a afirmat preşedintele.

"Ne trebuie şi o cultură a justiţiei, ne trebuie înţelegerea că justiţia e, până la urmă, pilonul fundamental al democraţiei, pentru că orice stat poate avea legi foarte moderne, şi România e un astfel de stat, dar atât timp cât nu există pilonul justiţiei solid şi credibil (...), statul nu este solid", a subliniat preşedintele.

Comentarii Facebook