Duminica 22 Decembrie

Traian Băsescu: Demisia lui Antonescu nu a apărut în Monitorul Oficial




Președintele Traian Băsescu a declarat, marți, că demisia lui Crin Antonescu din funcția e Președinte al Senatului nu a intrat încă în Monitorul Oficial și că aceasta poate fi respinsă la Curtea Constituțională.

"Dacă luăm la puricat decizia asta, demisia lui Crin Antonescu de la şefia Senatului nu a apărut în Monitorul Oficial. Hotărârea a fost semnată de un vicepreşedinte. Eu vă spun că este o realitate, nu ştiu dacă PDL şi PMP s-au legat de acest amănunt, care, din punct de vedere legal, poate fi un motiv de respingere şi la Curtea Constituţională", a spus Băsescu, potrivit Mediafax.

Șeful statului a ţinut să menționeze că "Antonescu este preşedintele Senatului, până la apariţia deciziei în Monitorul Oficial".

Comentarii Facebook