Traian Băsescu vorbește despre scandalul în care e implicat fratele său: Nu mă voi transforma în avocatul său
Președintele Traian Băsescu a declarat, în cadrul unei conferințe de presă susținută la Palatul Cotroceni, că nu a discutat niciodată cu fatele său despre sprijinirea lui Sandu Anghe, cunoscut sub numele de Bercea Mondial.
”Niciodată nu am avut cu fratele meu vreo discuţie cu privire la sprijinirea domnului Sandu Anghel în procesele pe care le avea. Există suspiciunea intervenţiei mele în derularea justiţiei în acest caz sau cel puţin aşa a fost lansată public aseară. De aceea fac un apel public la orice poliţist, orice procuror şi orice judecător care a fost implicat în cazul lui Anghel Sandu: dacă a existat vreo intervenţie a mea pe această scară a anchetei, să o facă publică”, a declarat Traian Băsescu, potrivit Mediafax.
iată principalelel declarații ale președintelui:
Proba că nu a existat o astfel de intervenţie este chiar condamnarea lui Anghel.
Eu cunosc varianta fratelui meu în acest caz încă de anul trecut, când mi-a spus că este şantajat. Nu o voi prezenta public pentru că nu sunt dispus să cred decât în varianta justiţiei, şi nu în a fratelui meu, pentru că într-un stat de drept varianta justiţiei este cea adevărată.
Nu mă voi transforma într-un avocat al lui, mai ales că s-a implicat într-o zonă cu oameni cu care nu ar fi trebuit să se implice.
În 10 ani nu am făcut nicio intervenţie în justiţie, pentru nimeni.
Regret faptul că fratele meu s-a implicat într-un astfel de anturaj, cu consecinţele pe care le vedem. Sunt încrezător că justiţia va scoate la iveală adevărul.
Nu voi face nicio intervenţie la nicio instituţie a statului pentru a-l proteja pe fratele meu. Dacă a făcut ceva ilegal, va trebui să răspundă în faţa legii. Lucrul pentru care îl acuz deocamdată este anturajul în care a intrat.
0 Comentarii