Duminica 22 Decembrie

Trei linii de noapte ar putea conecta tot Clujul, non-stop. Linia de la Aeroport e promisă de 3 ani - FOTO


O propunere venită din rândul societății civile vorbește despre posibilitatea conectării întregului municipiu, non-stop, cu numai trei linii de noapte. 

Cu numai 3 linii de noapte, întreg municipiul Cluj-Napoca ar putea fi conectat 24/7. Alături de linia existentă 25N, înființarea unui traseu de noapte Zorilor - Centru - Grigorescu și a unui traseu care să permită legătura Aeroportului cu centru, gara și autogara ar realiza un transport public nocturn corespunzător”, precizează cei de la Mobilitate Cluj Napoca.

315262752_5565257506922317_5355332229490901600_n.png

O astfel de rețea ”pulsatorie”, cu sincronizarea mijloacelor de transport și în centru, la "Sora", ar permite călătorilor interschimb facil între linii, conectând astfel întreg orașul la o capacitate de transport adecvată cererii reduse de după 23:00.

Operate la o frecvență de 30 de minute, traseele ar necesita 6-7 mijloace de transport în total, fiind posibilă operarea exclusiv electrică, cu troleibuze articulate pe 25N și autobuze electrice în rest.

Traseul ”A” (Aeroport Express) ar trebui să circule 24/7 la o cadență buna, oprind chiar în terminalul aeroportului. S-au împlinit 3 ani de când s-au făcut probe în acest sens”, a mai precizat sursa citată.

125173616_3435894363191986_7920483949444137198_n.jpg

Comentarii Facebook