Duminica 22 Decembrie

Trezorierul PSD, Mircea Drăghici, omul lui Dragnea, depistat cu o avere nejustificată


Agenția Națională de Integritate (ANI) a găsit diferențe nejustificate, în valoare de aproximativ 1 milion de lei și 15.600 euro, între averea dobândită și veniturile deputatului Drăghici Mircea, fostul trezorier al lui Dragnea.

Agenția Națională de Integritate (ANI) a sesizat Comisia de cercetare a averilor din cadrul Curții de Apel Pitești.

De asemenea, având în vedere elementele identificate din activitatea de evaluare, în conformitate cu dispozițiile art. 17 alin. (4) din Legea 176/2010, Agenția Națională de Integritate a dispus sesizarea următoarelor instituții:

Direcția Națională Anticorupție – cu privire la posibile indicii privind încălcarea dispozițiilor Legii nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție, în ceea ce privește încasarea sumei în cuantum de 313.247,04 lei reprezentând venituri din chirii, de la societăți comerciale care, la rândul lor, realizau venituri în baza contractelor de prestări servicii de la o formațiune politică;

Agenția Națională de Administrare Fiscală – cu privire la posibile indicii privind încălcarea legislației fiscale în ceea ce privește înregistrarea contractelor de închiriere aferente perioadei 2017 – 2018, în anul 2019, respectiv după demararea cercetărilor de către Agenția Națională de Integritate, în baza cărora a încasat suma de 313.247,04 lei;

Oficiul Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor – cu privire la posibile indicii privind încălcarea legislației în materia spălării banilor, în ceea ce privește imobilele dobândite în anul 2018 de fiicele persoanei evaluate, cu suma totală de 100.000 lei, de la bunicii acestora, care anterior, în anul 2015, le dobândiseră de la persoana evaluată și de la soția acestuia, pentru suma de 59.800 euro. 

Persoana evaluată a fost informată despre declanșarea procedurii de evaluare, drepturile de care beneficiază (de a fi asistat sau reprezentat de un avocat și de a prezenta date sau informații pe care le consideră necesare, personal ori prin transmiterea unui punct de vedere scris), precum și despre existența diferențelor semnificative. DRĂGHICI MIRCEA GHEORGHE a depus la dosarul de evaluare un punct de vedere, în exercitarea dreptului la apărare.

Agenția Națională de Integritate își exercită atribuțiile cu respectarea principiilor legalității, confidențialității, imparțialității, independenței operaționale, celerității, bunei administrări, precum și al dreptului la apărare”, se arată în comunicatul ANI.

Comentarii Facebook