Duminica 22 Decembrie

Tudor Chirilă, despre premierul Florin Cîțu: Avem un prim-ministru superman, caz de psihiatrie


Tudor Chirilă, liderul trupei Vama, l-a atacat dur pe premierul Florin Cîțu, care a postat pe rețelele sociale un clip în care joacă rolul lui Superman. 

Trupa Vama a cântat la UNTOLD 2021, iar Chirilă a criticat lipsa de susținere a industriei în care activează.

Nu avem o clasă politică care să îi pese de industria de spectacol, de taxele care se plătesc, de business-ul pe care îl produce această industrie, de meseriile colaterale ș.a.m.d. Și avem un prim-ministru Superman, caz de psihiatrie, lipsit total de empatie și nu ai cum să aștepți de la oamenii ăștia empatie. Eu nu vorbesc pentru mine, dar vorbesc pentru toți artiștii care nu au posibilitatea să stea aici la UNTOLD într-o conferință de presă”, a precizat liderul trupei VAMA, conform eclujeanul.ro.

Acesta a mai criticat și insuccesul campaniei de vaccinare.

Oamenii ar trebui să se vaccineze, lucru ratat de Guvernul României, care acum aruncă vina pe alții. Dacă asta e soluția, oamenii trebuie să se vaccineze. Noi trăim într-o lume în care Texas interzice avorturile, trăim într-o lume upside down, Texas ajunge mai rău ca Polonia, lumea e total nebună. Mie mi se pare că singura soluție este să ne vaccinăm, fiecare are dreptul la părerea lui personală”, a mai declarat Tudor Chirilă.

Comentarii Facebook