UDMR: Statul nu poate să administreze, să înfiinţeze aprozare în toată ţara
Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, îl contrazice pe Liviu Drgnea și spune că statul ”nu poate statul să administreze, să înfiinţeze aprozare în toată ţara”, fiindcă nu aşa funcţionează economia de piaţă.
”Economia de piaţă nu funcţionează cu firme de stat, nici măcar la acest nivel. Nu, deci nu poate statul să administreze, să înfiinţeze aprozare sau, mă rog, magazine în toată ţara. Nu se poate. E treaba privaţilor”, a declarat la Digi 24 preşedintele UDMR, Kelemen Hunor.
Acesta a spus că se pot da subvenţii pentru cei care investesc în agricultură, în piaţa de desfacere sau în piaţa de prelucrare a produselor agricole, pe model polonez.
Liviu Dragnea este de altă părere și susține că ar trebui refăcută reţeaua de aprozare, pentru ca românii să nu mai fie obligaţi să mănănce ”toate E-urile”.
”Ni s-a spus mereu că nu avem ce să facem. Păi de ce, că până la a pune mâinile pe piept chiar avem ce să facem, adică să folosim acest pământ pe care îl are România, inteligent şi cu patriotism. Adică de ce nu putem să refacem reţeaua de aprozare în România? Nu e păcat ca producătorii români să nu poată să vândă marfa lor în magazinele care funcţionează în România? Nu e o ruşine naţională asta. Să îi văd că ţipă şi pentru asta", a explicat Dragnea.
2 Comentarii
Când e vorba de ceva bun pentru România, doar un naiv s-ar aștepta ca personajul ăsta să nu bage strâmbe. Specialitatea lui este iredentism,zâzanie,șovinism. Ar trebui să mergem înainte cu magazinele românești de stat, pe model cooperativ, adică nu pentru profit și nu doar cu aprozarele.
dragnea are dreptate....e o rusine in ce hal a ajuns tara asta