Vineri 22 Noiembrie

Udrea dezvăluie cine face parte din „grupul de la Cluj”, care ar fi încearcă să-i preia proiectul imobiliar mamut: „Am probe că au influenţat judecători”


Condamnată la 6 ani de închisoare, Elena Udrea a acordat recent un interviu din penitenciar, în care a povestit detaliat care au fost legăturile dintre urmărirea sa penală şi, în final, condamnarea sa, şi ceea ce numeşte ea „Statul Paralel”, din care ar face parte, printre alte personaje politice şi din serviciile secrete. 

Amintim că Elena Udrea alături de partenerul ei de viață Adrian Alexandrov se află în spatele amplului proiect imobiliar, „Transilvania Smart City”, din Cluj-Napoca, mult promovat în fază inițială, lăudat inclusiv de edilul Emil Boc. Elena Udrea este acum în închisoare, după condamnare definitivă din dosarul Gala Bute. În luna ianuarie aceasta s-a plâns că se încearcă preluarea „abuzivă” a proiectului imobiliar pe care l-a demarat, indicând un așa zis „grup de la Cluj”.

Elena Udrea susţine că, în acest moment, „statul paralel” ar fi personificat în România de aşa numitul „grup de la Cluj”, din care ar face parte unii dintre cei mai influenţi oameni politici şi şefi de servicii secrete.

Soțul meu este principalul acționar al afacerii familiei mele. Oriunde dacă mergeai și spuneai Udrea, afecta imaginea afacerii. Afacerile din Cluj sunt conduse de „grupul de la Cluj”. Arestarea mea a avut două obiective: dorința lui Kovesi de a avea acel dosar și doi, grupul de la Cluj avea nevoie sa intru eu la închisoare. Capul grupului de la Cluj este Florian Coldea. Nelutu Varga, Ioan Rus și, acum, si Grindeanu.

Ei controlează și influențează justitia, prin Kovesi la nivel național. Exista în justitie doua tabere: unii care sunt patrioți si lupta pentru suveranitatea Romaniei, care încearca sa blocheze acest asalt care vine de la Bruxelles, și exista gruparea aceasta hashtag, pe care ați vazut-o protestând și sustinand același plan pe care îl are și Kovesi.

Aceasta grupare are ca varf de lance pe Kovesi, Macovei, Pruna, asta este modelul Soros, Europa este condusă de femei, iată și Maia Sandu.

Deci grupul de la Cluj, în cazul meu, a făcut ca la presiunea lui Kovesi sa incalce decizia CCR. Am probe în sensul asta, am înregistrări audio, mesaje, care arată clar că a manipulat judecători sa incalce decizia CCR.

Șansele ca acest lucru sa se intample erau mici, infime. Eu m-am întors de buna voie în țară, după ce CCR a spus clar ca acele complete de judecată au fost puse cu mana. Iată că, deși nu mai pot impune decizii, grupul de la Cluj le poate influența, prin Bruxelles, mai nou prin CJUE.”, a spus Elena Udrea, la Realitatea Plus.

Comentarii Facebook