Duminica 22 Decembrie

Udrea îl face praf pe Victor Ponta: ”Mai bine cu pantofi cu toc la inundaţii, decât să laşi nişte oameni să moară”



Elena Udrea a criticat acțiunile recente ale actualului premier, Victor Ponta, despre care spune că ”a intrat într-o pasă neagră”, precizând că nu este normal ca acesta să își ia timp liber în situații de criză.

"A intrat într-o pasă neagră domnul prim-ministru. E şocant că nu înţeleg de ce nu se poate aşa ceva. Am văzut ce a spus purtătorul de cuvânt că şi prim-ministrul are dreptul la program privat. Păi da, dar nu într-o situaţie de criză. Eu înţeleg că îţi place mai mult să călătoreşti, să stai cu familia, să joci baschet, să mergi la ştrand. Este uman să îţi placă mai mult, dar ce cauţi în funcţia de prim-ministru? Cât am fot ministru, trei ani nu am ştiut decât minister. Şi mai bine cu pantofi cu toc la inundaţii, decât să laşi nişte oameni să moară îngheţaţi de frig în munţi. Atunci când e o criză, trebuie să fii sigur acolo să o gestionezi. Dacă prim-ministrul nu gestionează o situaţie de criză ca aceasta în care viaţa a şase oameni este în pericol, nu ai justificare. Instituţiile nu au funcţionat, ele nu funcţionează de la sine", a spus Elena Udrea la Realitatea TV.

Fostul ministru al mediului a precizat că cei care aveau pretenții de la Victor Ponta sunt acum dezamăgiți.î

"Eu cred că Victor Ponta, din păcate pentru el, s-a devoalat acum de când e prim-ministru. A fost o speranţă pentru PSD, pentru stânga. Victor Ponta a fost un tânăr politician faţă de care foarte multă lume a avut mari aşteptări. Marea majoritate a celor care au avut aşteptări de la Ponta sunt astăzi total dezamăgiţi de prestaţia lui ca om politic, După mine, în acest moment Victor Ponta şi-a ratat cariera politică. După ce i se va încheia rolul pe care îl joacă acum în fruntea ţării şi în fruntea PSD-ului, nu cred că Ponta mai poate reveni în politica de vârf", a mai spus Udrea.

De asemenea, democrat liberala subliniat faptul că fostul lider al PSD, Ion Iliescu, i-a catalogat perfect pe Năstase, Geoană și Ponta.

"Etichete extrem de credibile şi realiste a pus Ion Iliescu. Trei oameni i-a etichetat mai bine decât aş fi putut să o fac eu. Pe Năstase l-a făcut arogant, pe Geoană l-a făcut protănac, iar despre Ponta a spus că este un cârlan. Un cârlan este un om necopt la minte, dar poţi să stai să aştepţi să ajungi la maturitatea de care ai nevoie în asemenea funcţie publică. Dacă vii cârlan prim-ministru, nu ai nicio şansă să o scoţi la capăt", a punctat Elena Udrea.

Comentarii Facebook