Duminica 22 Decembrie

Uioreanu trimis în judecată de procurorii DNA. ”Cârtița” care i-a oferit informații și-a recunoscut vinovăția



Procurorii militari din cadrul Direcției Naționale Anticorupție, secția de combatere a infracțiunilor de corupție săvârșite de militari, au dispus trimiterea în judecată a lui Horea Uioreanu.

UIOREANU HOREA DORIN, arestat în altă cauză, la data faptelor președinte al Consiliului Județean Cluj, pentru instigare la săvârșirea infracțiunii de folosire în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite, săvârșită în formă continuată și

Au dispus sesizarea instanței de judecată în baza dispozițiilor art. 483 Cod proc. pen. cu acordurile de recunoaștere a vinovăției inculpaților:

ALBU ANCA-ELENA, la data faptelor subofițer în cadrul Serviciului Român de Informații – Direcția Județeană de Informații Cluj, în sarcina căreia s-a reținut săvârșirea infracțiunii de folosire în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite, săvârșită în formă continuată;

IUORAȘ MIHNEA-REMUS, la data faptelor subprefect al județului Cluj, la data faptelor în sarcina căruia s-a reținut complicitate la săvârșirea infracțiunii de folosire în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite, săvârșită în formă continuată;

BĂLAJ SILVIA, (mama inculpatei Albu Anca-Elena) în sarcina căreia s-a reținut complicitate la săvârșirea infracțiunii de folosire în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite, săvârșită în formă continuată”, anunță procurorii DNA.

În rechizitoriu, procurorii militari au reținut în sarcina inculpatului Uioreanu Horea-Dorin că, în calitate de președinte al Consiliului Județean Cluj, cunoscând faptul că Albu Anca-Elena este lucrător în cadrul Serviciului Român de Informații – Direcția Județeană de Informații Cluj, cu intenție, a determinat-o pe aceasta, în perioada 2013-2014, să-i permită accesul la informații ce nu erau destinate publicității, informații de care subofițerul urma să ia cunoștință sau a luat cunoștință în virtutea exercitării atribuțiilor de serviciu. Scopul urmărit de Uioreanu Horea-Dorin era să valorifice aceste date în interes personal și să contracareze eventualele acțiuni ale organelor judiciare care ar viza angajarea răspunderii sale penale. Solicitarea acestor informații nedestinate publicității a fost făcută de președintele CJ Cluj pe fondul demersurilor subofițerului de a se transfera în cadrul Serviciului de Informații Externe cu ajutorul primului menționat.

Dosarul a fost trimis spre judecare la Curtea de Apel Cluj, iar cei trie inculpați au semnat un acord de recunoaștere a vinovăției, acceptându-și astfel pedepsele.

În acordurile de recunoaștere a vinovăției încheiate cu inculpații ALBU ANCA-ELENA, IUORAȘ MIHNEA-REMUS și BĂLAJ SILVIA, procurorii militari au reținut următoarea stare de fapt:

Inculpata Albu Anca-Elena a folosit și a permis inculpatului Uioreanu Horea-Dorin accesul la informații ce nu erau destinate publicității.
Aceste informații, al căror obiect erau acțiuni de supraveghere operativă ce-l vizau pe acesta sau alte persoane, erau obținute cu prilejul îndeplinirii atribuțiilor sale de serviciu.

Scopul urmărit de inculpată prin divulgarea acestor informații a fost obținerea transferului în cadrul Serviciului de Informații Externe, cu mijlocirea directă a președintelui Consiliului Județean Cluj, Uioreanu Horea-Dorin.

Aceste acțiuni au fost săvârșite cu intenție, în mod repetat, prin acte materiale distincte, direct sau prin intermediul mamei sale Bălaj Silvia sau a subprefectului județului Cluj, Iuoraș Mihnea-Remus, la instigarea președintelui Consiliului Județean Cluj, Uioreanu Horea-Dorin.

În prezența apărătorilor aleși inculpații: Albu Anca-Elena, Iuoraș Mihnea-Remus Și Bălaj Silvia au declarat că recunosc comiterea faptelor reținute în sarcina lor, că acceptă încadrarea juridică a faptelor pentru care a fost pusă în mișcare acțiunea penală și sunt de acord cu aplicarea următoarelor pedepse și a modalității de executare a acesteia, astfel:

- inculpat ALBU ANCA-ELENA -

În baza art. 12 lit. b din Legea 78/2000 cu aplic. art. 35 alin. 1 Cod penal se va aplica o pedeapsă de 3 ani de închisoare;
În baza art. 91 Cod penal rap. la art. 92 Cod penal se va dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe durata unui termen de supraveghere de 4 ani, cu respectarea următoarelor obligații:
- să se prezinte la serviciul de probațiune, la datele fixate de acesta;
- să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;
- să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile;
- să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență;
- să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către serviciul de probațiune sau organizate în colaborare cu instituții din comunitate.

- inculpat IUORAȘ MIHNEA-REMUS -

În baza art. 12 lit. b din Legea 78/2000, cu aplic. art. 35 alin. 1 Cod Penal, se va aplica o pedeapsă de 2 ani de închisoare.
În baza art. 83 și următoarele Cod penal se va dispune amânarea aplicării pedepsei pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani, cu respectarea următoarelor obligații:
- să se prezinte la serviciul de probațiune, la datele fixate de acesta;
- să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;
- să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile;
- să comunice schimbarea locului de muncă;
- să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență;
- să nu dețină, să nu folosească și să nu poarte nici o categorie de arme.

- inculpat BĂLAJ SILVIA -

În baza art. 12 lit. b din Legea 78/2000, cu aplic. art. 35 alin. 1 Cod Penal, se va aplica o pedeapsă de 2 ani de închisoare.

În baza art. 83 și următoarele Cod penal se va dispune amânarea aplicării pedepsei pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani, cu respectarea următoarelor obligații:

- să se prezinte la serviciul de probațiune, la datele fixate de acesta;
- să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;
- să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile;
- să comunice schimbarea locului de muncă;
- să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență;
- să nu dețină, să nu folosească și să nu poarte nici o categorie de arme”, se mai arată în documentul DNA.

Dosarele de urmărire penală privind pe inculpații: Albu Anca-Elena, Iuoraș Mihnea-Remus și Bălaj Silvia împreună cu acordurile de recunoaștere a vinovăției au fost trimise la Curtea de Apel Cluj.

Comentarii Facebook