Un campus URIAȘ pentru elevi și studenți va fi construit în Florești și va avea 8 clădiri pe 9,5 hectare: Cantină, bibliotecă, 400 de locuri de parcare


O finanțare de 21,12 milioane de euro prin PNRR (Planul Național de Redresare și Reziliență), a fost obținută de către Primăria municipiului Cluj-Napoca și Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară. Scopul proiectului este construirea unui campus de învățământ dual în Florești, potrivit agendainvestitiilor.ro.

Opt clădiri cu o înălțime care variază între patru și nouă etaje urmează să fi amplasate în zona Răzoare, pe o suprafață de 9,5 hectare. Spații de cazare pentru elevi, o cantina, o biblioteca, un culoar pentru metrou, 433 locuri de parcare, alei carosbaile/ pietonale si spatii verzi, sunt prevăzute în proiect.

,,Scopul programului-pilot constă în dezvoltarea unei educaţii duale centrate pe nevoile elevilor şi studenţilor în strânsă legatură cu nevoile pieţei muncii. Vor fi asigurate, în corelaţie cu piaţa muncii, diversificarea calificărilor, precum şi creşterea numărului de absolvenţi prin oferirea unui parcurs educaţional complet pentru elevii înscrişi în învăţământul dual de nivel liceal, astfel încât aceştia să poată urma programele de învăţământ universitar. Pregătirea profesională trebuie să devină eficientă şi relevantă pentru nevoile pieţei muncii, iar infrastructura socială să crească atractivitatea învăţământului profesional, prin spaţiile de cazare și de masă, laboratoare, săli de sport și multimedia, activităţile recreative. Infrastructura acestui campus va îngloba și o importantă componentă de digitalizare”, precizează rectorul USAMV Cluj-Napoca, Prof. Dr. Cornel Cătoi.

CIID include 23 de parteneri, între care se află și alte trei universități din Cluj-Napoca: Universitatea Babeș-Bolyai, Universitatea Tehnică și Universitatea de Medicină și Farmacie. Acestora li se alătură Primăria Municipiului Cluj-Napoca, Consiliul Județean Cluj, Primăria Florești, Inspectoratul Școlar Județean Cluj, Colegiul Tehnic de Comunicații ”Augustin Maior”, Colegiul Tehnic Energetic Cluj-Napoca, Liceul Tehnologic ”Aurel Vlaicu”, Colegiul Tehnic ”Ana Aslan”, Colegiul Tehnic ”Raluca Ripan”, Colegiul Economic ”Iulian Pop”, NTT Data România S.A., Tehnofavorit S.A., Bonas Import Export S.A., Robert Bosch SRL, Terapia S.A., Moldovan Carmangerie SRL, Emerson SRL, Selgros Cash&Carry SRL, Electrogrup Infrastructure S.A.


Comentarii Facebook