Duminica 22 Decembrie

Un clujean îl întreabă pe Emil Boc, pe Facebook, de ce sunt colmatate canalizările din oraș

 

Un clujean l-a întrebat pe primarul Emil Boc despre starea canalizărilor din Cluj-Napoca. 

 

Unde se duce apa de ploaie, că toate canalele Clujului sunt colmatate? Până când vom mai îndura mizeria asta de administrație mafiotă care ne smulge banii din buzunare după bunul ei plac? Aș vrea să-l văd pe primarul Emil Boc (Pagina Oficiala) încolonat cu consilierii locali după el și cu cei de la Compania de Apă Someș și alți cățăi din administrația publică mărșăluind dimineața la 7.30, într-o zi ploioasă, pe Calea Moților, pe trotuarul care duce la primărie pe partea dreaptă, pe lângă calea de rulare!”, i-a scris Mircea Olaru-Zainescu primarului Emil Boc pe pagina oficială de Facebook.

 

Primarul Emil Boc nu a răspuns nimic, el nefiind cel care își administrează pagina de Facebook.

 

Canalizarea orașului este administrată de Compania de Apă Someș, iar municipalitatea plătește o taxă pentru apele meteorice. ”Apele meteorice (precipitaţiile) care cad pe proprietatea utilizatorilor sunt preluate în sistemul public de canalizare. Tarifarea acestui serviciu ţine cont nu doar de preluarea în sistemul de canalizare ci şi de faptul că împreună cu apele uzate trebuie epurate înainte de a fi redate mediului înconjurător.

 

O mare parte din tariful serviciului de preluare – epurare ape uzate şi meteorice pe care Dumneavoastră îl plătiţi pe facturi, este reprezentat tocmai de costurile necesare procesului complex de epurare a acestora”, scrie pe site -ul Companiei.

 

 

Comentarii Facebook