Un deputat clujean îl acuză pe Ponta de plagiat

 

Un deputat clujean îl acuză pe premierul Victor Ponta că i-a plagiat un proiect de lege

 

Inițiativa legislativă a deputatului clujean Petru Călian privind protecția copiilor ai căror părinți sunt plecați în străinătate, adoptată de Senat în luna aprilie a acestui an, este furată în cadrul unui Proiect de Lege asumat în mod injust de Guvernul Ponta.

 

În calitate de inițiator al acestui proiect, deputatul PDL Petru Călian atrage atenția asupra faptului că Victor Ponta ”aplică principiul ”copy-paste” în toate activitățile pe care le desfășoară, de la cele academice până la cele întreprinse din postura de șef al Executivului.

 

Cu  mențiunea că varianta premierului USL presupune notificarea autorităților cu privire la intenția de a părăsi țara în avans cu 40 de zile - și nu 30, așa cum e prevăzut în proiectul deputatului Călian -, întreaga inițiativă a acestuia din urmă a fost încorporată și asumată de către Guvern în Proiectul de Lege pentru modificarea și completarea Legii nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului, în cadrul ședinței de Guvern care a avut loc ieri, 27 noiembrie 2012”, arată într-un comunicat de presă parlamentarul clujean.

 

Deputatul PDL semnalează o mostră a lipsei de integritate morală a reprezentanților unei entități atât de importante cum este Executivul, care își atribuie în mod abuziv un proiect de lege care conține fragmente plagiate.

 

Totodată, deputatul Petru Călian cere în mod public șefului Guvernului să retragă proiectul de lege și să accepte adoptarea proiectului inițiat de deputat, conform procedurilor și cutumelor parlamentare.

Comentarii Facebook