Deputatul independent din Cluj Adrian Dohotaru a ridicat problema reglementării prețului chiriilor într-o ședință a Camerei Deputaților.

Acesta susține că locuirea decentă ”e un drept, nu un capriciu al pieței”, precizând ”jumătate dintre români stau în condiții de supraaglomerare, de trei ori peste media UE”.

”Locuirea decentă e un drept, nu un capriciu al pieței

98% dintre locuințele din România sunt private. Suntem pe primele locuri în lume în ceea ce privește privatizarea, ceea ce nu a condus la îmbunătățirea condițiilor de locuire. Dimpotrivă, jumătate dintre români stau în condiții de supraaglomerare, de trei ori peste media UE.

Spre deosebire de noi, vienezii, pe care i-am vizitat recent la o conferință despre locuirea accesibilă, găzduită de Primăria din Viena și Uniunea Europeană, spun răspicat că locuirea trebuie să fie un drept. Și că e necesară o reglementare mai bună din partea statului în condițiile în care piața liberă neoliberală nu funcționează.

Neoliberalismul a fost denunțat de primarul de stânga al Vienei, de raportorul special al ONU pe Locuire Adecvată, de majoritatea oamenilor politici și a activiștilor prezenți. De ce? Pentru că financializarea locuirii a transformat acest domeniu, care ar trebui să fie un drept social, nu afacerea nr. 1 din lume. Bunurile imobiliare sunt 60% din valoarea activelor la nivel mondial, undeva la 217 trilioane de dolari, din care 75% sunt bunuri imobiliare rezidențiale. Bunurile imobiliare rezidențiale sunt 163 de trilioane. Locuirea a devenit o marfă și este prima marfă a lumii ca pondere în economia globală. Este de două ori mai mare decât PIB-ul mondial.

Totuși, există contra-curente, mai ales unde mai există un stat social. În Viena, 500.000 de oameni trăiesc în locuințe publice, altele sunt subvenționate, doar o treime din locuințe sunt private. Viena este un model social pentru Cluj, București, Timișoara ori alte orașe din România care au lăsat domeniul locuirii pe mâna, invizibilă, ar zice unii, a dezvoltatorilor imobiliari și a speculanților.

Ce-i drept, Viena Roșie are și o tradiție de un secol. Am vizitat cartiere construite de stat în anii 1920 care au grădiniță, școală, centru comunitar pentru rezidenți, club pentru vârstnici, bibliotecă, teatru, locuri de joacă, ori curți îndeajuns de spațioase pentru a găzdui garaje publice. Dar nu pentru mașini, ci pentru biciclete.

Transportul public în Viena costă 1 euro pe zi, dacă ai abonament, indiferent că e tramvai, metrou, autobuz sau tren urban. Aleile pietonale și cicliste împânzesc orașul. Toate sunt funcțiuni publice care lipsesc din orașele noastre, unde 1% din ce s-a construit în ultimul an e din fonduri publice.

Vreau și la noi un model similar. Vrem o țară ca-n afară? Cum putem taxa mai bine a doua și a treia proprietate pentru a aduce venituri la buget ca să oferim servicii publice de calitate? Și cum putem reglementa prețul chiriilor? Cum putem construi locuințe publice și accesibile?

Sunt întrebări la care încercăm să răspundem joi la dezbaterea Demos „Criza locuirii la Cluj. Soluții pentru locuințe accesibile tuturor”, găzduită la biroul meu parlamentar. După care încercăm să ne transformăm întrebările și răspunsurile în politici publice.

Mesajul meu e clar: transformarea locuirii în investiție și nu într-un drept pe care trebuie să îl garantăm tuturor erodează contractul social. Destructurează țesutul civic. Ne transformă pe toți în darwiniști sociali în care ne distrugem reciproc: indivizi contra indivizi, categorii sociale în competiție împotriva altora, ură și pizmă în loc de solidaritate”, spune Adrian Dohotaru.

De asemenea, joi, 13 decembrie, va avea loc și o dezbatere pe această temă, la Cluj-Napoca. 

Mai multe despre eveniment puteți afla AICI.