Duminica 22 Decembrie

Un deputat clujean vrea să interzică petardele prin lege


Deputatul independent Adrian Dohotaru anunță că va depune un proiect de lege prin care se va ajunge la interzicerea petardelor. 

Sute de mii de români sunt afectați de petarde în fiecare an. Zeci de copii și adulți deopotrivă sunt răniți, la fel și animalele. Legea, așa cum e formulată acum, e clar că nu se respectă. De aceea, trebuie văzut dacă e o problemă de aplicare a ei sau efectiv trebuie interzisă comercializarea petardelor.

Departe de mine ideea că nu ne putem manifesta cu exuberanță bucuria trecerii în noul an. Dar putem să ne bucurăm și fără a afecta siguranța, sănătatea și liniștea celor din jur. Petardele sunt aruncate peste tot în spațiul public, la blocuri, în stații, în parcuri.

În Cluj, se vindeau petarde în toate piețele fără o minimă reglementare a fenomenului din partea Poliției Locale. Așa că am cerut date de la Primărie ca să văd dacă au aplicat amenzi. Dar eu nu am văzut nici urmă de Poliție locală, așa cum nu s-a întâmplat nici în alte orașe. Cer date și la nivel național privind situația spitalizărilor și răniților”, a precizat deputatul Dohotaru.

Comentarii Facebook