Un nou an universitar, aceleași probleme. Dan Tarcea: „Se circulă mult mai greu decât ne-am fi așteptat”
Începutul noului an școlar îngreunează traficul din Cluj-Napoca, în special la orele de vârf. Ne mai despart 2 săptămâni până la începerea anului universitar, ceea ce va duce la o creștere și mai mare a numărului de mașini, iar traficul va ajunge la cote maxime, ca în fiecare an.
Dan Tarcea, viceprimarul municipiului Cluj-Napoca, a vorbit la Ziua Live despre aglomerația din oraș, care a devenit un lucru banal pentru administrația locală.
„La începutul fiecărui an școlar vedem că traficul se modifică față de perioada de vară. Sunt diferențe de la zi la zi, în câte o zi se circulă foarte bine, în altă zi se circulă mult mai greu decât ne-am fi așteptat. O să avem, într-adevăr, după 1 octombrie, așa cum ne-am obișnuit în fiecare an, o intensificare a numărului de mașini”, a spus Dan Tarcea.
Mai mult, viceprimarul a mai precizat că în primele 8 luni ale anului 2023 s-au înmatriculat 8.000 de mașini
„Pe de altă parte, vedem și numărul mare de mașini care se achiziționează în fiecare an. În primele opt luni ale anului 2023 au fost înmatriculate în Cluj-Napoca 8.000 de mașini. Asta înseamnă o coloană de mașini de 40 de kilometri, adică traversezi Clujul dintr-o parte în cealaltă și înapoi cu mașini parcate una în spatele celeilalte. Discutăm de un aflux foarte mare într-un oraș care nu a fost structurat pentru un număr atât de mare de mașini”, a conchis Dan Tarcea.
29 Comentarii
Musai, taxa de intrare în oraș.
Vorbim despre investiții de sute de milioane, chiar miliarde de lei, care ar fi trebuit planificate și executate pe parcursul a 8-10-12 ani de zile. Ăștia ce-s cu Boc în frunte au avut 20 de ani. Se vede ce au făcut, un oraș în care viața urbană, plimbările, micile afaceri de pe stînga/dreapta sînt sufocate de un aer toxic, zgomot infernal și o agresiune… Citeste mai departe
... aceeasi scarpinare in cap ca "vai dom'le uite ce se umple de masini", de parca nu e bine cunoscut si cercetat fenomenul asta deja. De parca doar noi trecem prin asta.
Exista o singura solutie la a reduce numarul de masini. Pe aici prin comentarii toti viseaza taxe si centuri si mai stiu eu ce. Alea nu sunt solutii, sunt doar niste extra schimbari… Citeste mai departe
”... într-un oraș care nu a fost structurat pentru un număr atât de mare de mașini”, a conchis Dan Tarcea.
Ahaaa, este limpede că viziunea voastră despre dezvoltarea orașului lipsește, iar absența determinări pentru rezolvarea problemelor a produs catastrofa actuală.
Discursuri care nu fac nici cît două parale.
Studentii ar trebui sa stea la biblioteca, nu în trafic sau cluburi. La fel cei care au peste 70 de ani și încă mai conduc mașini, sa stea la casa de pensii pana le face recalcularea. Idem mămicile care își duc progeniturile cu ditamai suvul la gradi sau scoala, un km de casa. Interzisa acordarea de flotant fals pentru comunele din jur ca să vina la… Citeste mai departe
dar vai! ce surpriza
" avem o intensificare a numărului de masini.".
Doar in Romania ajung toti analfabetii la conducere ?
Acuma chiar si pe asta il bagati in seama?
Taxe peste taxe domn' vice! Loveste-l pe iobag la buzujeb si sa vezi cum isi vinde conserva! Locul de parcare macar 100euro/luna, parcat in centru 10euro/ora, impozit pe a doua masina pe o adresa de 3000%, taxa de centru, taxa pe vinituri etc etc. Numai si numai ce-ti permite Legea Administratiei Publice Locale!
@TotEu:
Sa ia metroul si trenul metropolitan...
La fiecare inceput de an unversitar clujeanul trebuie sa isi puna deoparte bani de carburant, de amenzi si de calmante!
corect! de ce nu ia lumea metroul?!
fekut corsorile iuniversitare pe otobuz ori tranvaie sa lese copchilu acasa nu trabuit mers la iskola cu masina ca ie multe di tat
De cand e rolul tziganului unflat sa dea rapoarte si prognoze de traffic .. dar infrastructura pe cand .. iar au fost luate authoritatile prin surprindere ca in fiecare an ca doar 15 sept si 1 Oct nu le anticipeaza nimeni
Aceeași mizerie la fiecare articol de la știri de Cluj. Aruncă cu noroi în toată lumea. Nici nu a inceput încă facultatea și deja e full orașul. Viniturile astea.
Fără vinituri nu era Clujul nici 20% cat e azi
@Știri de Cluj ziar de fomisti: Du-te ma si plimba ursu.. Cluju' era centru universitar inainte sa se umple cu toate scursurile pamantului, ca doar nu au venit marile firme de IT ca sa vada cum stiu conduce aia din jud. AB sau cat de nesimtiti sunt cei din MM sau cum nu stiu vorbii Romaneste cei din HG si CV.
@Marian G.: hg e hotararea de guvern?
@Știri de Cluj ziar de fomisti:vinituri je goase și analfabete
Ce prostii vorbeste omu asta, nu conteaza cele 8,000 de masini inmatriculate in Cluj-Napoca, ci nr. celor care vor venii in oras odata cu inceperea anului universitar ca sa compenseze cele ale locuitorilor din zonele dimitrofe.
Daca zicem ca din 90,000 de studenti 1/3 are masina, deci 30,000 de masini care vor venii doar sa stea degeaba pe parcarile… Citeste mai departe
@Marian G.: Sa mearga pe jos sau cu bicicleta, sau sa nu mai vina...
Desteptu se astepta, ca dupa constructia centurilor si a celorlalte structuri de infrastructura rutiera, sa fie cel mai lejer trafic din toata europa. Nu-si da seama de ce ii tot mai nasol traficul!
Ce sa mai spunem ca înainte de a începe scoala cu 2 săptămâni, v-ați apucat dd spart străzile. Mai vine Dnul primar și zice ca sunt clujeni care sunt nemulțumiți ca nu vad ce s-a făcut in oras.Vedem ce s-a făcut și îi mulțumim , dar problema este ca in ultimii ani s-a fixat doar pe zona centrală și o parte dintr-un bulevard ce străbate orașul. Poate… Citeste mai departe
Na spune tu! :))))))))))))))))))))))
Dezvoltati infrastructura penibililor, de zeci de ani la conducerea orasului si tot o dati pe aia cu 'nu ne-am asteptat'.
.