Duminica 22 Decembrie

Un nou parc industrial, respins de urbaniști la Cluj din cauza îngreunării traficului în zonă. Investitorii sunt oameni de afaceri cu greutate


Proiectul urbanistic care prevede construirea unui parc industrial pe un teren de aproape 2,7 hectare în localitatea Vâlcele a fost respins în ședința de joi a Comisiei Tehnice de Amenajare a Teritoriului și de Urbanism (C.T.A.T.U) a județului Cluj. 

Proiectul prevedea edificarea unui parc industrial cu imobil de birouri, hale de producție și depozitare în localitatea Vâlcele, comuna Feleacu. 

„Beneficiarul trebuie să realizeze un sens giratoriu, astfel încât cei care pleacă din parcul industrial să poată întoarce în siguranță spre Cluj. Totodată, este nevoie de un drum colector în interiorul parcelei, ca să se evite staționarea mașinilor pe DN1. Și parcările ar trebuie relocat în subsolul clădirii”, a transmis arhitectul Iustinian Orza, cel care a condus ședința de urbanism în absența arhitectului șef al județului. 

Proiectanții s-au „apărat” cu existența unei benzi de decelerare pe sensul dinspre Cluj spre Turda: „Accesul este cu sens unic, deci există această bandă de decelerare prevăzută, care are ca și rol încetinirea și în mod evident nu va aglomera traficul existent. Există în interiorul parcelei o rețea de alei cu sensuri unice și ieșirea se realizează pe latura dinspre Cluj, pe direcția înspre Turda. Din punctul nostru de vedere, realizarea unui drum colector care să înceapă undeva în zona parcelei noastre nu ar ajuta foarte mult”.

Proiectul a primit aviz nefavorabil și va reveni într-o viitoare ședință a comisiei de urbanism a județului Cluj.

Beneficiarul investiției este Reggia Capital & Real Estate, parte a grupului de firme deținute de frații Simion și Teofil Mureșan, patronii companiei clujene Electrogrup. Amplasamentul pe care se va edifica această investiție se află în apropierea viaductului de la Vâlcele și este accesibil din partea de nord-est, din drumul european E60/DN1. Conform site-urilor de specialitate, societatea a avut, în anul 2022, o cifră de afaceri de 22.565.831 de lei. 

Comentarii Facebook