Duminica 22 Decembrie

Un parlamentar e cu demisia pe masă, după proteste. Le cer tuturor colegilor să facă la fel

 

Deputatul PNL, Mihai Tararache, susține că și-a scris demisia și e gata să o depună în momentul în care se ajunge la un consens politic în acest sens.

 

Protestele din seara trecută au reușit performanța de a dărâma un guvern care își pierduse oricum legitimitatea de foarte mult timp. Un premier trimis în judecată și un vicepremier obraznic cu cetățenii și sfidător la adresa bunului simț nu pot conduce o țară. Vocile zecilor de mii de oameni care au cerut demișii în stradă, în multe dintre orașele țării, au fost auzite.

 

Ponta, Oprea și echipa lor au plecat, alungați de cetățeni. E normal și sănătos pentru democrație să se petreacă așa. Puterea vine la popor și tot poporul e cel care ți-o poate lua. Prin vot sau, mult mai direct, în stradă, prin proteste.

 

Însă demisiile lui Ponta, Oprea și compania nu rezolvă criza sistemică în care se află România. E momentul unui nou început. E momentul ales de români pentru a începe de la zero. De la zero mandate. E momentul să demisionam, cu toții, pentru că alegerile anticipate să poată avea loc în cel mai scurt timp, fără niciun alt obstacol constituțional. E momentul, oricât de dureros ar suna pentru colegii încremeniți în scaunele de parlamentari, ca senatorii și deputații să demonstreze că înțeleg ceea ce li se cere din piața publică.

 

Eu am un mandat oferit de constănțeni. Sunt deputat în Parlamentul României, la primul mandat, și îi reprezint pe cei care mi-au încredințat această înaltă demnitate. și cred cu tărie că gestul corect pe care îl pot face în perfect acord cu voința alegetorilor mei este să anunț ferm că mandatul meu nu va sta în calea anticipatelor. îi anunț public pe cetățeni și pe colegii parlamentari că demisia mea în alb este deja pregătită. Iar în momentul în care și parlamentării Puterii vor înțelege că trebuie să demisioneze, așa cum ne cer românii în stradă, și se va ajunge la consens politic pentru alegeri anticipate, demisia mea va fi prima care va fi pusă pe masă”, a încheiat Mihai Tararache, deputat PNL de Constanța, potrivit ctnews.ro.

Comentarii Facebook