Vineri 22 Noiembrie

Un scriitor celebru spune că Emil Boc ”e un soi de Funar cu abilităţi de comerţ şi PR”


Scriitorul Vasile Ernu a spus că Clujul este ”un model de dezvoltare catastrofă”. 

O spun cu mare tristeţe. Iubesc acest oraş: e unul dintre cele 7 oraşe în care am stat. Oraşul Cluj şi Napoca devine un oraş tot mai inuman. Oraşul care se vrea fanion şi în care se bagă mai mulţi bani în PR decât în oameni devine vizibil un oraş dedicat ”investitorilor”, banilor. Oamenii să se mute la Turda că în împrejurimi e cu ”ghetou exclusivist” fără minim spaţiu public. Aceste ghetouri – iadul urbanistic cum le numesc eu – o să ne coste scump: nu grădiniţă, nu şcoală, nu parc, nu centre publice, nu trotuar. Cei mici vor fi terminaţi – părinţii deja sunt terminaţi dar cred că trăiesc în pauza de publicitate”, susţine scriitorul Vasile Ernu într-o postare pe Facebook.  

Acesta a spus că primarul Emil Boc ”e un soi de Funar cu abilităţi de comerţ şi PR. Şi pe budă când stă are echipă de PR care-i vinde rahatul. E un tip de a distruge oraşul cu efecte de sclipici mult. Acum mai bine de 10 ani începuse ceva interesant... Stai că mi-am amintit altceva. În Cluj merg bine proiectele culturale tip mari festivaluri – cum e Untold. Care în esenţă sunt nu evenimente culturale, ci maşinării de marketing şi produs bani. Eu nu spun că acest tip de eveniment nu trebuie să aibă loc: dar pentru un oraş ca şi Cluj el este un soi de altfel de Iad – precum cartierele exclusiviste. Adică nu e pentru cetăţeni, ci pentru afacerişti”. 

Scriitorul spune că Primăria se ocupă de ”afacerişti” şi nu de oameni. ”Dovadă că nici azi nu s-a găsit mărunţiş în bugetul oraşului pentru Pata Rât – adevăratul chip al oraşului: sau mai degrabă rana ascunsă a oraşului. Rana Clujului pe care administraţia o ignoră – ”oamenii gunoiului” nu aduc profit: să moară. Dar gunoiul e al ”lumii bune”. 

Cluj – așa nu: un model de dezvoltare catastrofă. Solidar pentru Casa Tranzit

---

O spun cu mare tristețe. Iubesc acest oraș: e unul dintre cele 7 orașe în care am stat.

Orașul Cluj și Napoca devine un oraș tot mai inuman. Orașul care se vrea fanion și în care se bagă mai mulți bani în PR decât în oameni devine vizibil un oraș dedicat ”investitorilor”, banilor. Oamenii să se mute la Turda că în împrejurimi e cu ”ghetou exclusivist” fără minim spațiu public. Aceste ghetouri – iadul urbanistic cum le numesc eu – o să ne coste scump: nu grădiniță, nu școală, nu parc, nu centre publice, nu trotuar. Cei mici vor fi terminați – părinții deja sunt terminați dar cred că trăiesc în pauza de publicitate.

Primarul Boc e un soi de Funar cu abilități de comerț și PR. Și pe budă când stă are echipă de PR care-i vinde rahatul. E un tip de a distruge orașul cu efecte de sclipici mult.

Acum mai bine de 10 ani începuse ceva interesant... Stai că mi-am amintit altceva.

În Cluj merg bine proiectele culturale tip mari festivaluri – cum e Untold. Care în esență sunt nu evenimente culturale ci mașinării de marketing și produs bani. Eu nu spun că acest tip de eveniment nu trebuie să aibă loc: dar pentru un oraș ca și Cluj el este un soi de altfel de Iad – precum cartierele exclusiviste. 

Adică nu e pentru cetățeni ci pentru afaceriști.  De oamenii acolo primăria nu se ocupă.

Dovadă că nici azi nu s-a găsit mărunțiș în bugetul orașului pentru Pata Rât – adevăratul chip al orașului: sau mai degrabă rana ascunsă a orașului. Rana Clujului pe care administrația o ignoră – ”oamenii gunoiului” nu aduc profit: să moară. Dar gunoiul e al ”lumii bune”. 

Așa: acum ceva ani bun a început lucruri frumoase: Fabrica de Pensule și  Centrul de Interes în foste fabrici abandonate. Un model de urmat. Toți ne-am bucurat. Și brusc s-au închis. Am aflat că am luat țeapă. Am aflăm că artiștii, oamenii care au transformat acele locuri moarte și au adus viață acolo, au fost pe post de ”momeală” pentru ”investitorul strategic”. Au venit și au cumpărat tot. 

Primarul ”banii rezolvă tot” a închis ochii: orașul e pentru bani nu pentru oameni. Bunătate de loc se pierde cu niște amărâți de artiști: să facem ghetouri de lux și blocuri de corporație. Gospodarul ”banul e tot” a rezolvat.

Un astfel de model nu are viitor. Dacă Cluj nu-și schimbă strategia va deveni în curând mult prea scump și insuportabil chiar dacă multe elemente – de la așezare, la tradiție și universitate – vor atrage lume. Dar va deveni foarte exclusivist și tot mai deprimant. El și așa e destul de deprix și unul dintre cele mai provinciale orașe mari din țară  dar asta-l va face și mai provincial. O spun cu multă tristețe.

Modelul Cluj e – așa NU. 

Ultima durere este Casa Tranzit. Casa Tranzit – Vechea Sinagogă din Cluj a devenit acum aproape 25 de ani un important Centru de cultură contemporană. Am fost implicat aproape de la început acolo. Am avut onoarea să-i fiu un soi de director executiv – adică omul care face de toate. Este unul dintre cele mai vechi centre culturale independente din România care a activat constant. A început încă pe vremea funariotă și a rezistat chiar și valului bocist. A rezistat eroic. 

Acum aflu că și el e sub presiune: sub presiunea ”banii rezolvă tot”.  Înțeleg; e în centru, pe malul Someșului – se pot face bani frumoși cu ceva blocuri acolo. De ce să lași oamenilor locul, de ce să lași să-și piardă vremea artiștii de toate breslele. Să vină investitorul.

Păi tu Boc și primărie ce faci? Clujul are suficienți bani cât să susțină acest tip de proiect. Dar nu – orașul e deschis doar pentru bani nu și pentru oameni. Această direcție de dezvoltare e, repet, Iad urban.

Scriu aceste rânduri cu tristețe. Nu am discutat cu cei de acolo - e opinia mea subiectivă (link comentarii). Dar o să discut. Dezvoltarea unui oraș e necesară - dar nu în orice direcție.

Csilluka, îmi este dor de voi...”.

Comentarii Facebook