Duminica 22 Decembrie

Un șef din Ministerul Educației a candidat pe un post aflat în subordinea lui! A luat 100 de puncte la interviul de angajare


Secretarul general adjunct al Ministerului Educației, Sorin Decă, a candidat pentru funcția de Director general al Direcției România Educată, pe care, conform Edupedu.ro, o coordonează, iar cei care l-au evaluat sunt subalterni ai săi. Secretarul a precizat însă că, potrivit organigramei, Direcția respectivă este în subordinea directă a ministrului Educației, nu a lui.

  • Pe 15 iulie, Ministerul Educației a scos la concurs două funcții publice de conducere: Director general la Direcția pentru Implementarea Proiectului România Educată și Director la Direcția Monitorizarea și Evaluarea Implementării Proiectului România Educată. La concurs s-au înscris trei candidați, iar pentru funcția de director general au fost doi candidați, printre care și Sorin Decă. 
  • Pe 22 iulie, s-a publicat în Monitorul Oficial decizia prin care Sorin Decă ocupă temporar funcția vacantă de secretar general adjunct al Ministerului Educației, pentru șase luni. 
  • Pe 25 august, s-au publicat rezultatele concursului. Sorin Decă a obținut punctajul maxim la interviu, adică 100 de puncte. La proba scrisă a luat 83.20 de puncte și a avut un punctaj final de 183.40. Celălalt candidat înscris pentru funcția de director general nu s-a prezentat la proba de interviu, deoarece la proba scrisă a obținut punctajul de 11.20, ceea ce înseamnă că nu a promovat proba.

Cealaltă funcție de Director la Direcția Monitorizarea și Evaluarea Implementării Proiectului România Educată a fost ocupată de singura candidată, adică de Andreea Nadolu, șef serviciu al ISJ Vâlcea. 

Secretarul a fost evaluat de subalternii săi 

Edupedu.ro arată că, potrivit regulamentului de organizare și funcționare a Ministerului Educației, Decă are în subordine direcția pentru care a candidat, iar cei care l-au evaluat sunt subalternii săi. Asta pentru că directorii generali din cadrul Ministerului Educației se subordonează ministrului, secretarilor de stat, respectiv secretarului general și secretarului general adjunct.

edu.jpeg

Contactat de jurnaliștii Edupedu, Sorin Decă susține că nu a încălcat legea pentru că nu a candidat pe un post aflat în subordinea lui. „Nu aș fi putut să fac asta. Direcția Generală pentru Implementarea Proiectului România Educată este o direcție în subordinea ministrului Educației, conform organigramei. Acesta este motivul pentru care am putut să candidez pe acest post”, a precizat Decă. 

Nu am în coordonare Direcția. Am avut, cât a fost domnul Cîmpeanu ministru al Educației, tot ce a ținut de componenta PNRR, educație, dar sunt două lucruri diferite”, a adăugat el.

Comentarii Facebook